Antrenorul echipei Gloria, Nicolae Manea, a declarat, joi, după remiza din meciul cu Gaz Metan Mediaș, scor 0-0, că arbitrajul lui Paul Unimătan a fost unul șmecheresc și că nu se mai poate spune că la Bistrița este jaf, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Meritam să câștigăm și după situațiile avute și după jocul prestat. Am controlat meciul și am avut ocazii clare, dar și puțin ghinion. Am avut penalti clar, văzut de toți, numai de arbitru nu. Suntem la patru puncte de Universitatea Craiova, mai e și meciul direct, sunt convins că vom scăpa de la retrogradare. La eliminarea lui Szukala jucătorii s-au împins unul pe celălalt, iar arbitrul a fluierat târziu, la semnalizarea asistentului. Să nu mai zică lumea că e jaf la Bistrița. Noi am fost arbitrați șmecherește și ne-au fost furate două puncte. Acum nu mai putem schimba nimic. Dacă mai câștigăm trei puncte suntem scăpați de retrogradare”, a spus Manea.
Echipa Gloria Bistrița a terminat la egalitate, joi, pe teren propriu, scor 0-0, cu formația Gaz Metan Mediaș, într-un meci din etapa a XXXI-a a Ligii I. În minutul 75, fundașul german la Gloriei, Lukas Szukala, a fost eliminat pentru un fault asupra lui Lițu din poziție de ultim apărător.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER