Stadionul Olimpia din Capitală a găzduit cel mai important turnir al Superligii Naționale de Rugby dintre ocupanta locului secund, Steaua, respectiv campioana en titre, C.S.M.U.Baia Mare.
Startul de partidă în forță al echipei campioane o aduc în avantaj încă din minutul 4, Constantin Ene reușind primul eseu al jocului eseul fiind transformat un minut mai tarziu de fostul ex-stelist actualul căpitan al băimărenilor, Ionuț Dimofte.
Trupa lui Marin Moț, cu o zestre de 24 de titluri naționale dar cu frustrarea de a nu fi obținut titlul de mai bine de patru ani, avea să readucă egalitatea în minutul nouă, Ionel Cazan fiind alături de Mădălin Baraulea respectiv Dănuț Dumbravă singurii autori ai punctelor grupării militare.
Același căpitan al bucureștenilor Dănuț Dumbravă avea să fie „vioara întâi” a acestui derby fiind autorul și a două alte lovituri de pedeapsă. Odată cu desprinderea pe tabela de marcaj consemnată mai ales după pauză tehnicianul Eugen Apjok a început încă de prin minutul 54 să recurgă la o pleiadă de schimbări, modificări care însă nu au putut surprinde partitura tehnico-tactică a lui Marin Moț, antrenorul bucureștenilor nerecurgând pe întreaga durată a jocului la nici o modificare de efectiv. Una peste alta victoria formației gazdă este una meritată iar noul lider după prima jumătate a sezonului regulat este Steaua București.
Steaua București – C.S.M.U.Baia Mare 26-10 (13-10)
Stadionul: Olimpia
Arbitrii: Horațiu Bărgăunaș, Vasile Ghioc, Ionuț Bodea
Arbitrii de but: Vlad Iordăchescu, Valeriu Toma
Cartonaș galben: Mădălin Baraulea (80+3)
Steaua București: 1.Nicolae Nere, 2.Bogdan Zebega, .3.Mădălin Baraulea – 4.Cornel Tatu, 5.Remus Necula – 6.Viorel Lucaci, 7.Alexandru Grigore, 8.Daniel Ianus – 9.Grigoraș Diaconescu, 10.Dănuț Dumbravă-cpt – 11.Laurențiu Melinte, 12.Florin Ioniță, 13.Ionel Cazan, 14.Viorel Zamfir – 15.Florin Vlaicu
Antrenori: Marin Moț, Costică Florea
C.S.M.U.Baia Mare: 25.Andrei Ursache (16.Paul Rusu 74) 2.Andrei Rădoi, 3.Vasile Barlea (1.Cristian Bălan 54) – 28.Mihai Dico (4.Cosmin Cirțiu 62) 18.Ionuț Hristache – 19.Teodor Buzatu, 5.Marius Dănilă, 8.Constantin Ene – 33.Cristian Podea (20.Vlad Ailenei 54),10.Ionuț Dimofte-cpt – 29.Ionuț Budușan (30.Ionel Diniș Vartic 64), 11.Georgel Cătună, 13.Csaba Gal (22.Claudiu Gavriloaia 75), 15.Ionuț Botezatu – 32.Ionuț Niacșu
Antrenori: Eugen Apjok, Vasile Lucaci
Evoluția scorului:
min 4 Constantin Ene – eseu (0-5)
min 5 Ionuț Dimofte – transformare eseu (0-7)
min 8 Ionel Cazan – eseu (5-7)
min 9 Dănuț Dumbravă – transformare eseu (7-7)
min 20 Dănuț Dumbravă – lovitură de pedeapsă (10-7)
min 33 Ionuț Dimofte – lovitură de pedeapsă (10-10)
min 36 Dănuț Dumbravă – lovitură de pedeapsă (13-10)
min 53 Florin Vlaicu – lovitură de pedeapsă ratată
min 60 Mădălin Baraulea – eseu (18-10)
min 62 Dănuț dumbravă – transformare eseu (20-10)
min 70 Dănuț Dumbravă – drobgol (23-10)
min 73 Dănuț Dumbravă – lovitură de pedeapsă (26-10)
Articol scris de Alin Boțioc
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER