2011 este anul lui Novak Djokovic (23 de ani, 2 ATP) în tenisul mondial. Invincibil în primele cinci luni ale sezonului, în care a câștigat toate cele șase turnee la care a participat, sârbul a sudat 32 de victorii consecutive și se află doar la un pas de ceea ce părea un obiectiv îndepărtat la începutul lui 2011: saltul pe primul loc ATP.
O țintă pe care Djokovic o poate atinge, în premieră, chiar în această săptămână, la Roma, ultimul turneu Masters al anului care se dispută pe zgură. Cum poate ajunge Nole să destrame dominația din ultimii șapte ani a binomului Roger Federer – Rafael Nadal la vârful ierarhiei ATP? Continuând să facă ceea ce i-a reușit perfect până acum – să lege victoriile și să câștige titlul pe zgura roșiatică din Foro Italico -, el putând să îi sufle fotoliul de lider lui Rafa Nadal, dacă ibericul, câștigător al ultimelor două ediții, va ieși din competiție înainte de semifinale. „Dacă voi continua să câștig, mă voi apropia tot mai mult de primul loc, dar încerc cât pot de mult să nu mă gândesc la asta. Am început perfect sezonul pe zgură și trebuie să rămân concentrat pe toate turneele care vor urma”, explică detașat sârbul. O rocadă cu o mulțime de condiționări care poate prinde contur, în cel mai îndepărtat caz, la finalul sezonului pe zgură.
Nadal: „Nu se termină lumea” După un turneu perfect la Madrid, unde l-a îngenuncheat pentru a treia oară în 2011 pe Rafa Nadal, cu 7-5, 6-4, chiar pe suprafața preferată a acestuia, oprindu-i seria de 37 de meciuri fără înfrângere pe zgură, Djokovic are un moral forte înaintea Open-ului de la Paris. De altfel, Roland Garros poate fi un turneu ce pecetluiește vârful ierarhiei, în capitala Franței Nadal având de apărat titlul și 2.000 de puncte, în timp ce sârbul trebuie să prindă sfertul și să conserve cele 360 de puncte. „Lumea nu se termină odată cu pierderea locului unu mondial. Este o lovitură pentru mine să pierd trei finale la rând în fața lui Nole, dar în viață sunt momente când urci și când cobori”, subliniază ibericul. Atenția tuturor se va concentra însă în această săptămână pe cele două părți ale tabloului principal de la Roma, „arena” unde se poate consuma încă un episod a ceea ce a devenit deja un clasic al tenisului, Nadal – Djokovic.
Ultimul meci pierdut de Djokovic a fost cel cu Federer, din semifinalele Turneului Campionilor, de la Londra: 1-6, 4-6, pe 27.11.2010
Claamentul ATP 9.05.2011 1. Rafael Nadal (Spania) 12.470 puncte 2. Novak Djokovic (Serbia) 10.665 puncte
2 este locul pe care îl ocupă Djokovic în topul victoriilor consecutive într-un sezon (32), pe primul loc fiind John McEnroe, cu 39 de victorii în 1984
6 trofee a câștigat Djokovic în 2011: Australian Open, Dubai, Indian Wells, Miami, Belgrad și Madrid
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER