Fostul portar al echipei AC Milan, Sebastiano Rossi, a fost eliberat din arest, luni seară, după ce fusese reținut pentru că a lovit un polițist îmbrăcat în civil, informează agenția Ansa.
Rossi va compărea în fața Tribunalului din Forli la 23 mai, pentru a răspunde acuzelor de de agresiune și rezistență la arestare.
Fostul portar al echipei AC Milan, Sebastiano Rossi, a fost arestat, sâmbătă noapte, după ce, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a lovit un polițist în haine civile într-un bar din Cesena.
Rossi, în vârstă de 46 de ani, a refuzat să părăsească localul și l-a lovit cu pumnul în figură pe polițist care încerca să-l calmeze. Cu toate acestea, polițistul a reușit să-l imobilizeze pe Rossi și a chemat o patrulă.
Fostul portar al Milanului a mai avut probleme cu poliția în 2007, atunci când împreună cu prietenul său Nicola Penta, fosta gardă de corp a cântărețului Eros Ramazzotti, a fost acuzat de amenințări, leziuni și sechestrare de persoane. De asemenea, anul trecut a fost prins de carabinieri cu o cantitate mică de droguri asupra lui.
Împreună cu AC Milan, Rossi a câștigat cinci titluri de campion, trei Supercupe ale Italiei, o Ligă a Campionilor, două Supercupe ale Europei și o Cupă Intercontinentală.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER