Victor Pițurcă pare decis să continue proiectul „noua Știința”. Indiferent că va fi un nou club sau preluarea palmaresului deținut de Adrian Mititelu. Într-o declarație făcută la televiziunea craioveană 3TV, Pițurcă a precizat că noua entitate va prelua palmaresul Universității Craiova urmând să joace în Liga a II-a contra echipei lui Adrian Mititelu.
„Știința Universitatea Craiova își va lua palmaresul. Mititelu e terminat, îi iau tot! Vom juca din Liga a II-a, probabil vom fi in serie cu Craiova lui Mititelu. Vreau ca noua echipă să fie a orașului, a primăriei, primăria să fie acționarul principal.
Apoi sponsori, zeci, sute.Avem nevoie de un stadion nou, Ion Oblemenco s-a învechit. Dacă primăria va fi acționarul principal, va fi susținere din partea tuturor celor din Craiova. Un buget minimum pentru Liga a II-a ar fi de 3 milioane„, a declarat Pițurcă.
Victor Pițurcă a declarat în mai multe rânduri că va renunța la datoria de 7 milioane de euro de la Adrian Mititelu dacă cedează clubul autorităților locale din Craiova.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER