Gorjenii se află în fața celei de-a doua neprogramări în acest campionat, după cea din partida cu Oțelul. Dacă nu vor plăti până marți datoria către Benone Lazăr, fostul patron al echipei Curtea de Argeș, Pandurii va retrograda în Liga a III-a. De acest lucru ar putea să profite una dintre retrogradate, cele mai mari șanse avându-le Brănești și Sportul.
FRF a trimis în cursul zilei de ieri un comunicat LPF prin care se preciza că Pandurii nu a fost programată pentru partida cu FC Vaslui din cauza unei datorii de 3,5 milioane de lei către Curtea de Argeș. În caz că situația critică a formației oltene se va materializa, va fi o problemă și în vederea echipei care va rămâne în Liga I. Prima beneficiară a acestei situații, Craiova, are mari probleme cu licența pe anul viitor, în timp ce Urziceni nu și-a depus dosarul. Practic, dacă decizia se menține, lupta se va da între Brănești și Sportul.
Condescu, fals în acte?
În timp ce oficialii gorjeni declară că vor dovedi că au făcut plata către gruparea din Curtea de Argeș, Benone Lazăr neagă plata și lasă să se înțeleagă că poate încheia un acord cu Pandurii, prin care aceasta să poată evolua în Liga I, chiar dacă încă nu i s-au virat banii. „Sunt sigur că vom ajunge la o înțelegere. Nu-i pot lăsa așa, încă sunt legat sentimental de jucătorii care evoluează acolo și domnul Condescu este un negociator foarte bun”. Surprizele însă nu se termină aici.
Conform unor surse din cadrul LPF, Condescu și-ar fi adăugat la înțelegerea inițială dintre cele două cluburi termeni care nu sunt stipulați în contractul lui Lazăr, lucru confirmat și de omul de afaceri. „Am auzit și eu că domnul Condescu a mai adăugat la contract niște clauze nestipulate inițial, dar nu știu sigur”, a fost declarația șocantă a patronului argeșean.
„Avem termen până marți să plătim, însă noi avem acte prin care vom demonstra că am plătit opt milioane de lei din cele nouă”, Eugen Pârvulescu, președinte Pandurii
„Ne-am achitat toate obligațiile stabilite prin acordurile de transfer și protocolul semnat cu Internațional Curtea de Argeș la preluarea echipei”, Marin Condescu, finanțator Pandurii
„Să dea Dumnezeu ca luni, când verific conturile, să am banii. Este posibil să fi plătit între timp, însă nu mai știu nimic”, Benone Lazăr, patron Curtea de Argeș
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER