Pugilistul francez Jean-Paul Mendy, adversarul lui Lucian Bute, în data de 9 iulie, într-un meci în care românul își va apăra titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, a declarat că aștepta de mult timp această oportunitate și că va obține o victorie la București.
„Așteptam de mult timp această oportunitate. Va fi o seară mare în România, în 9 iulie, și sunt foarte mulțumit că în sfârșit mă voi afla în ring pentru a lupta pentru titlul mondial, împotriva lui Bute. Mă aștept să mă întorc acasă cu centura IBF„, a spus Mendy, informează boxingscene.com.
Potrivit presei franceze, Jean-Paul Mendy a mai afirmat că Lucian Bute a evitat adesea să îl aibă ca adversar din „x motive”.
Pugilistul Lucian Bute își va apăra titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, luptând împotriva francezului Jean-Paul Mendy în cadrul unei gale care va avea loc în Capitală, la Romexpo, în data de 9 iulie, au anunțat, vineri, organizatorii, în cadrul unei conferințe de presă.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER