Timișoara a fost îngenuncheată în „finala campionatului” după două lovituri cu… capul! Antal și Pena au dat lovitura de grație pentru primul titlu din istorie în Moldova. Bănățenii au fost scutiți de o eliminare la intrarea violentă cu talpa a lui Alexa asupra lui Viglianti.
Florin Călinescu îl acuză pe Dan Alexa că s-a dat lovit și că a evitat astfel o întâlnire cu Dinamo, în ultima etapă „Din păcate, Alexa nu a putut uita de reminiscențele trecutului și a luat un galben ca să nu joace cu Dinamo, să nu cumva să supere pe cineva. Nu i-a păsat de echipă, a fost mai interesat să nu joace cu Dinamo„, a spus Florin Călinescu la Sport.ro
Contra: „Poli a pierdut cel mai important meci”
„Din păcate, Poli nu a trecut peste importanța acestui meci și au pierdut o partidă foarte importantă. Îmi pare rău de munca acestor băieți”, a spus Contra la Sport.ro
Timișoara așteaptă minunea de la TAS: Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv va da verdictul în cazul Oțelul vs Pandurii în câteva zile. Iancu cere victoria cu marea rivală de la Dinamo, în speranța unei răsturnări de ultim moment a situației. „Aștept meciul care vine, mă gândesc să câștigăm cu Dinamo și să ne consolidăm poziția a doua. Aștept să văd ce va face Oțelul în următoarele două jocuri. Vor fi două jocuri. Două jocuri în deplasare. Vom mai vedea ce se mai întâmplă. Nu avem timp de lamentări, trebuie să ne pregătim de meciul care vine. Andone va veni să învingă la Timișoara și e foarte important să pregătim bine meciul cu Dinamo”, a declarat Iancu
Meciul cu Oțelul ar putea fi ultimul pentru Dan Alexa la Timișoara. Căpitanul bănățenilor a declarat în mai multe rânduri că va pleca în cazul în care echipa nu va merge în Champions League.
Timișoara – Dinamo, Astra – Oțelul și Pandurii – Vaslui se joacă sâmbătă de la aceeași ora, 17:30!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER