Mândru de voi, vă mulțumesc

Editorialist:
Radu Paraschivescu
Mândru de voi, vă mulțumesc

„Fată de caro
Sub cer indigo
Să-mi spui încotro
Foc ardea.”

(Phoenix – Mica țiganiadă)

De multe ori e greu să te ridici la înălțimea unei culori. Chiar
și în zilele când ți se pare c-o faci, există exigențe care
depășesc meciul și etapa. Iar trădarea unei culori seamănă cu
abandonarea unui drapel de luptă. Comportamentul trebuie să
însoțească mătasea care flutură, nu s-o compromită. E nevoie aici
de o stăruință a cavalerismului pe care la ora asta o găsești mai
degrabă în romanțuri și în codurile de bune maniere. Mai e nevoie
de o anume seninătate în fața destinului și de puterea de-a accepta
că vine o zi (sau vin mai multe) când celălalt e mai bun. Când se
întoarce acasă cu prada, lăsându-te să-ți cauți de drum amărât, cu
praf în gură și pe tălpi.
Când culoarea desprinsă din tabloul cromatic e violet, lucrurile se
mai complică un pic. Violetul nu trebuie târât în glume electorale,
asortat zilelor de joi, flăcărilor paranormale și cravatelor de
politicieni. Avem de fapt sub pupile culoarea regilor, ceea ce nu
înseamnă automat putere și trufie, ci în primul rând eleganță,
noblețe și gust rafinat. Apostolii în odăjdii violete din poezia
lui Bacovia dorm melancolic în manuale. Dar apele acestei culori se
înfioară mai departe, mișcate de semeția unui gând sau de patima
unei iubiri. Mai simplu spus, trebuie să știi să te ridici la
nivelul culorii care-ți tutelează soarta.
Și cu asta ajung la voi. La felul cum v-ați impregnat până la
ultima celulă de culoarea asta nobilă. V-am văzut și alaltăieri,
așa cum am făcut-o în fiecare etapă. Știu, au fost zile când ați fi
preferat să fiți oriunde, numai la fotbal nu. E inuman să-i ceri
cuiva să aibă chef de meciuri de două ori pe săptămână. E
nepoliticos să te aștepți la lucruri înălțătoare sub ploi, pe
zăpușeală sau pe gheață. Fotbalul nu-i o ocupație pentru
meteosensibili. De acord, dar un strop de indulgență nu strică
nimănui, mai cu seamă în lumea asta plină de justițiari plini pe
dinafară și goi pe dinăuntru. Iată de ce mă simt mândru de
contemporaneitatea cu voi. Pentru felul cum ați pus suflet, pentru
ambiție, rezistență și tonus. Pentru insistența de-a crede până la
capăt, chiar când totul părea potrivnic. Pentru estetica voastră
niciodată în suferință, pentru atâtea și-atâtea unduiri,
driblinguri și combinații pe traseul miercuri-duminică-miercuri.
Pentru euforia de după golul marcat și pentru demnitatea de după
golul încasat. Pentru talentul de-a produce un pastel și-un poem la
fiecare etapă. Pentru arta de-a fi pe rând lac, pârâu, șuvoi și
cascadă.
Pentru toate acestea, vă mulțumesc cu mândria celor care-și
testează afinitățile la greu.
Rândurile de mai sus se dedică suporterilor lui Poli Timișoara – cu
precădere celor care au reînvățat geografia în trenuri, mașini și
autocare. Tot ce vine după această frază se dedică echipei și celor
care au condus-o sau au avut impresia că au condus-o.

Editorialist:
Radu Paraschivescu
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei sale
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei…
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja până la brâu
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja…
×