Jucătoarea Raluca Ioana Olaru, locul 183 WTA, a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 6-3, 6-0, de sportiva britanică Heather Watson, locul 119 WTA și cap de serie numărul 6, în primul tur al calificărilor turneului de la Roland Garros.
Olaru va primi un cec în valoare de 2.500 de euro pentru prezența pe tabloul de simplu al competiției pariziene.
Tot miercuri, trei jucătoare române, Elena Bogdan, Alexandra Cadanțu și Liana Ungur, au obținut calificarea în turul doi al preliminariilor, în timp ce Mădălina Gojnea a fost eliminată.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER