Cristiano Ronaldo a intrat în istoria Primerei Division după ce Real Madrid s-a impus cu 8-1 în fața Almeriei, sâmbătă, în ultima etapă din Primera. Portughezul a semnat două dintre reușitele „galacticilor” și a devenit cel mai bun marcator din istoria primei ligi spaniole, într-un singur sezon.
Cristiano Ronaldo a intrat definitiv în istoria fotbalului iberic, după ce a marcat 40 de goluri într-un singur sezon al Primera. Vechiul record era împărțit între Telmo Zarra (Bilbao, 1950-1951) și Hugo Sanchez (Real Madrid, 1989-1990), ambii cu câte 38 de goluri.
Cu o etapă înainte de finalul sezonului 2010-2011, portughezul se afla la egalitate cu cei doi, dar meciul jucat de Real Madrid cu ultima clasată, Almeria, i-a dat atacantului șansa să depășească performanța. „Galacticii” s-au impus cu 8-1, în fața unei formații modeste, care a marcat 36 de goluri în tot campionatul, cu patru mai puține decât a înscris Ronaldo singur! Lusitanul a obținut astfel trofeul „Pichichi”, acordat anual de ziarul spaniol Marca, pentru golgheterul din Primera Division.
Peste Messi! Cele două reușite ale lui Ronaldo din weekend au însemnat și doborârea unui alt record, pe care îl stabilise Messi, pe 27 aprilie. Atacantul Realului a înscris în total 53 de goluri în toate competițiile acestui sezon, cu unul mai mult decât jucătorul argentinian. Cei doi sunt singurii fotbaliști care au marcat mai mult de 50 de goluri într-un singur an competițional pentru o echipă spaniolă, precedenta performanță datând din 1960, când Ferenc Puskas își trecuse de 49 de ori numele pe lista marcatorilor, pentru Real Madrid.
Marca, publicația spaniolă care acordă premiul pentru golgheterul Spaniei, îl creditează pe Cristiano cu 41 de goluri. Reușita în plus datează de pe 18 septembrie 2010, când, într-un meci împotriva lui Sociedad, șutul lusitanului din lovitură liberă a fost deviat în poartă de Pepe, cel al cărui nume a fost trecut în dreptul marcatorilor
Nu a fost ușor să marchez atâtea goluri într-un singur sezon. Nici nu reușeam dacă nu erau coechipierii mei. Vreau să le mulțumesc lor și suporterilor pentru că m-au ajutat să câștig titlul de golgheter Cristiano Ronaldo, atacant Real Madrid
66 de goluri a marcat Cristiano Ronaldo în ultimele două sezoane din Primera Division, tot atâtea câte a reușit și Deportivo La Coruña în aceeași perioadă
46 de goluri, cu șase mai mult decât Cristiano Ronaldo, a reușit Oțelul Galați, campioana României, în această ediție a Ligii I
Fener, campioană la „mustață”! Fenerbahce a câștigat titlul în Turcia, la egalitate de puncte (82) cu ocupanta locului doi, Trabzonspor. Diferența au făcut-o rezultatele directe: în tur, la Trabzon, s-au impus gazdele cu 3-2, iar în partida retur a câștigat Fener cu 2-0. Fenerbahce are acum 18 titluri în Turcia, cu unul mai mult decât marea rivală Galatasaray. Echipa la care evoluează Culio, Bogdan Stancu și Zapata s-a clasat pe locul 8 și nu va juca în Europa sezonul viitor. Săpunaru, patru trofee într-un sezon! Săpunaru a declarat, duminică, după ce a câștigat Cupa Portugaliei cu FC Porto, că sezonul 2010-2011 a fost cel mai bun pentru el, deoarece niciodată nu a câștigat patru trofee într-un an. „Niciodată nu am câștigat patru titluri într-un an, a fost un sezon impresionant. Trebuie să mulțumim fanilor care ne-au fost mereu alături. Am avut drapelul României la mine pentru că este țara mea, așa cum Rapid și FC Porto sunt cluburile mele de suflet”, a declarat Săpunaru pentru publicația Record. Săpunaru a mai câștigat în acest sezon Supercupa și campionatul Portugaliei, dar și Europa League.
Din liga a doua în Europa League? Anglia ar putea avea două echipe din liga secundă în Europa League! Una este Birmingham (retrogradată în Championship), calificată din postura de câștigătoare a Cupei Ligii, iar a doua ar putea fi Blackpool, care este pe locul doi în clasamentul fairplay din Anglia. Deocamdată, Fulham conduce clasamentul fairplay din Albion, dar, în ultima etapă, Gera a luat cartonaș roșu în meciul cu Arsenal și asta ar putea schimba situația. Joi, după ce liga engleză va primi rapoartele oficiale ale arbitrilor, se va face clasamentul fairplay final și se va decide cine va merge în Europa League.
„You’ll never walk alone, Neșu!” Starea lui Neșu (foto) este neschimbată, fundașul nereușind încă să-și miște mâinile și picioarele după accidentarea de acum două săptămâni. Fanii lui Utrecht au vrut să-și arate încă o dată sprijinul față de suferința românului și i-au dedicat lui Mihai, pe Youtube, imnul lui Liverpool, „You’ll never walk alone”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER