Campioana României la handbal feminin și-a conturat deja strategia pentru sezonul următor. Posibil cu Radu Voina pe bancă, Oltchim va miza pe un lot de 18 handbaliste, Aurelia Brădeanu (foto) și Oana Șoit fiind primele achiziții.
Nu de puține ori, antrenorul formației vâlcene a declarat în timpul sezonului că la echipă este nevoie de sânge proaspăt, astfel încât Oltchim să atace din nou fazele finale ale Ligii Campionilor. Cum Vâlcea intenționează să se despartă de Vali Beșe, Gabriella Szucs sau Clara Vădineanu, clubul s-a orientat către o altă jucătoare care ar putea să intre în sistemul de apărare. Iar cea mai accesibilă soluție este Aurelia Brădeanu, care și-a încheiat conturile cu Gyor și și-a arătat disponibilitatea de a reveni acasă.
Tot la Oltchim va ajunge și Oana Șoit, la final de contract cu Itxako, însă surprizele nu se opresc aici. Bulatovic și Penezic sunt greu de adus, Vâlcea fiind nevoită să plătească sume importante pentru a le transfera, dar Oltchim s-a reorientat către piața rusă, de unde încearcă să obțină măcar una din cele două semnături: Anna Kochetova și Liudmila Postnova.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER