Ultrasul MM!** Managerul stelist a fost cel mai fanatic suporter în finala „competiției loserilor”

Ultrasul MM!** Managerul stelist a fost cel mai fanatic suporter în finala
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihai Stoica și-a trecut miercuri seară în cont prima Cupă a
României din cariera de conducător, dar și al patrulea trofeu ca
manager al Stelei. Succesul din finala cu Dinamo a fost însă și un
bun prilej pentru șeful Stelei de a se manifesta în cel mai fanatic
mod cu putință pentru un oficial al unui club.

Showul lui MM a început încă dinaintea fluierului de start al
meciului de la Brașov, când i-a provocat pe fanii dinamoviști cu
gesturi ostentative. Apoi, în timpul meciului, a intrat într-un
clinci cu Ioan Andone, fiind nemulțumit de câteva decizii brigăzii
de arbitri. Duelul verbal dintre cei doi s-a lăsat cu mai multe
înjurături greu de reprodus chiar și cu puncte de suspensie, în
cele din urmă spiritele calmându-se de la sine.

Nu s-a calmat însă și Stoica. Acesta a continuat să se manifeste pe
margine, lovind sălbatic cu pumnii în banca de rezerve după o altă
decizie a arbitrului care i s-a părut nedreaptă.

În repriza secundă, după autogolul decisiv al lui Bărboianu, fanii
Stelei și-au manifestat bucuria prin aprinderea unor torțe, fapt ce
a atras oprirea partidei pentru câteva zeci de secunde. În acest
răstimp, Mihai Stoica a sărit în teren precum mult mai celebrul
Jimmy Jump și a luat-o la fugă în direcția galeriei roș-albastre,
fără aprobarea lui Marius Avram. Rugamintile sale au potolit într-o
oarecare măsură manifestările din tribună, însă gestul său a fost
pedepsit cu trimiterea în tribune. Nu însă fără complicații, fiind
nevoie de intervenția forțelor de ordine, pe care oficialul stelist
le-a respins cu gesturi sugestive.

Finalul partidei l-a găsit pe MM în delir în fața propriilor
suporteri, bucurându-se ca după marcarea unui gol și dezbrăcându-se
de puloverul norocos pe care l-a purtat la toate meciurile Stelei
din această primăvară. De asemenea, Stoica nu i-a uitat nici pe
„amicii” din galeria lui Dinamo, mergând și în direcția acestora
pentru a le adresa gesturi ironice.

Spectacolul managerului nu și-a găsit însă limitele în perimetrul
stadionului „Silviu Ploieșteanu”, el continuând inclusiv în
autocar. Stoica a dat tonul scandării „Cine nu sare, ori este gabor
ori e prost de moare”, chiar în fața oamenilor de ordine care aveau
ca misiune protejarea steliștilor și care rămăseseră perplecși în
fața atitudinii huliganice a celor care le ceruseră ajutorul.

Motivația lui Mihai Stoica pentru gesturile sale a fost una
halucinantă: „Chiar dacă am depășit limita cu bucuria mea,
nu am putut să mă abțin să exult, pentru că aceasta este prima
finală de Cupă pe care o câștig în atâția ani de carieră. Măcar
atât am voie și eu”
.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×