UPDATE 23:45 Un gest emoționat la ceremonia de decernare a trofeului. Căpitanul Puyol a refuzat să fie el cel care ridică primul trofeul, așa cum era normal, cedându-i privilegiul lui Abidal, care a trecut prin clipe grele, după ce i s-a descoperit o tumoară la ficat
Toată atenția planetei a fost captată de stadionul Wembley, indiferent de distanța față de meridianul Greenwich, acolo unde Barcelona și Manchester United își disputau titlul de regina Europei pentru următorul an.
Primele minute au surprins „diavolii” cu furcile scoase, chinuindu-i serios pe catalani. Entuziasmul n-a ținut însă decât 10 minute, un lucru nemulțumitor pentru tenul lui Ferguson. Barcelona a scos tiki-taka din cufăr, a suflat un pic praful de pe ea și englezii au privit neputincioși la tonele de pase hipnotizante.
Villa și mai ales Messi le-au organizat câteva excursii prin infern, iar golul n-a mai surprins pe nimeni. În minutul 27, Xavi s-a plimbat ca nederanjat până aproape de poarta lui Van der sar, l-a găsit în dreapta pe Pedro, care a înscris fără să stea pe gânduri. Au urmat alte zeci de minute în care cei de la Manchester puteau depune contestație pe motiv că organizatorii nu le-au dat balon de joc.
Când nimeni nu se aștepta, trupa de pe Old Trafford a prezentat un număr de tiki-taka în flancul drept, Rooney și-a făcut mingea cu Giggs (care se afla în off-side) și atacantul englez a înscris cu un șut din zona punctului cu var. Momentul a fost un soi de injecție cu adrenalină pentru englezi, care însă a ținut doar câteva momente.
Până la pauză, Barcelona s-a jucat. După pauză , Barcelona s-a jucat. În mod firesc, au venit și golurile doi și trei. Au însemnat însă alte noi recorduri doborâte. Messi a reușit, în sfârșit, să dea și el gol pe tărâm englezesc, în vreme ce Villa a spart gheața după mult, mult timp. Ferguson a încercat câteva manevre timide de resuscitare, dar finalul l-a surprins felicitându-l pe mult mai tânărul său coleg.
Min. 90+3 Se termină partida, Barcelona este din nou „regina” Europei. Manchester United n-a putut ține piept fotbalului perfect
Min. 90+2⇔ Iese Pedro, intră Afellay. Dacă surprinde pe cineva, Barcelona controlează meciul, englezii sunt resemnați.
Min. 90+1 Inieste încearcă un lob spectaculos, Van der Sar nu se lasă păcălit
Min. 90 De la margine s-au atat trei minute de prelugire
Min. 87⇔ Căpitanul Barcelonei, Carlos Puyol, este trimis pe teren. Iese Dani Alves
Min. 85⇔ Iese Villa, intră Keita
Min. 84 ÃValdes vede galben pentru trageri de timp
Min. 83 Ocazie pentru Manchester United. Nani trece de Abidal, trage de la 22 de metri, fără însă vreun pericol pentru Valdes
Min. 78 Manchester United cere penalty pentru un presupus henț la Villa, centralul n-a acordat însă nimic
Min. 76Ã Valencia vede și el cartonașul galben
Min. 76 ⇔ Iese Carrick, intră Scholes
Min. 73 Messi își permite să se antreneze printre jaloane de zeci de milioane de euro. Apărarea lui Ferguson, neputincioasă în fața fenomenului Messi
Min. 71 GOL BARCELONA! Messi avansează pe dreapta, trece nederanjat de vreo cinci jucători adverși, mingea ajunge la Pedro, care scoate la 16 metri. Villa pune piciorul pe minge și o trimite cu efect interior la vinclu
Min. 68⇔ Ferguson îl scoate pe Fabio, accidentat, și îl bagă pe Nani
Min. 66 O nouă acțiune în viteză a spaniolilor, Iniesta trage tare de la 25 de metri, Van der Sar prinde fără emoții
Min. 64 Messi a fost aproape de cel mai tare gol din acest sezon de Liga Campionilor. Dani Alves a intrat în careu de pe dreapta, scoate în fața porții, Messi reia cui calcâiul, dar englezii se salvează din nou
Min. 63 Messi are o nouă explozie în preajma careului advers, chinuiții fundași ai lui Manchester degajează fără să stea pe gânduri, după ce Van der Sar a respins în față
Min. 60Ã Carrick îl ia pe sus pe Iniesta și situația la cartonașe libere se echilibrează
Min. 58Ã Dani Alves faultează dur la mijlocul terenului și vede primul cartonaș al partidei
Min. 57 Tensiunea din teren este tăiată de un suporter care a intrat pe teren. Acesta a driblat atenția forțelor de ordine și i-a pus lui Messi un fular pe gât. Faza s-a încheiat fără indicente, suporterul fiind evacuat de stewarzi
Min. 54 GOL BARCELONA! Messi trage pe jos de la 20 de metri, printre fundașii centrali ai oaspeților, Van der Sar se mișcă bătrânește și nu mai poate face nimc. Este primul gol al argentinianului pe pământ englezesc
Min. 51 Dani Alves urcă în atac, ajunge în careul lui Manchester, trage din unghi, dar Van der Sar respige la 16 metri. Faza nu s-a terminat, Messi șutează, dar Vidic respinge cu capul
Min. 46 Barcelona se instalează fără prea mult efort în jumătatea grupării din Machester. Jocul parcă n-ar fi avut pauză, englezii au ieșit de la cabine la fel de neputincioși
Min. 46 A început repriza a doua, încă cel puțin 45 de minute de fotbal pur
Min. 45 S-a terminat prima parte, un joc extraordinar, demn de renumele competiției
Min. 44 O nouă ocazie senzațională pentru Barcelona, Villa scoate la 6 metri, Messi vine din spate, dar este incomodat de Vidic și nu reușește s-o „înțepe”
Min. 41 Superlativele nu mai spun nimic despre echipa de acum a Barcelonei. Catalanii bat senzațional lovitura liberă de la faultul lui Messi. Xavi se face că trage, dar scoate la 16 metri, unde Busquets era liber, care trimite din prima la Pedro, însă mingea a fost un pic cam în față. Faza s-a deruta în maxim 5 secunde
Min. 39 Å’Elevii lui Pep Guardiola pasează amețitor chiar și în careul advers. Valencia nu mai suportă și intră dur la Messi, nu este iertat de arbitru, dar scapă de cartonaș.
Min. 35 Messi îi pasează lui Xavi la 16 metri, „creierul” încearcă un șut plasat, mingea trece însă la o palmă de transversală
Min. 34 GOL MANCHESTER UNITED! Jucătorii lui Ferguson profită de somnul catalanilor la un aut de pe dreapta, care nu anunța nimic, englezii pasează repede, din prima, Rooney trimite în dreapta pentru Giggs, care îi scoate în centrul careului, Rooney trage fără vreo speranță pentru Valdes. Reluările arată însă o poziție de off-side la Giggs, în momentul în care a primit balonul
Min. 31 Lovitură liberă pentru United de pe partea stângă, cei mai înalți jucători ai lui Manchester se duc în atac, Rooney centrează însă dezamăgitor la bara a doua și Pique respinge
Min. 27 GOL BARCELONA! Cum altfel, decât după o pasă a lui Xavi. Englezii sunt prinși descoperiți în apărare, Xavi se joacă puțin la 35 de metri de poarta adversă, pasează în dreapta pentru Pedro, care îl execută pe Van der Sar cu un șut din interiorul careului
Min. 25 „Diavolii roșii” s-au timorat în fața jocului catalanilor. Jucătorii lui Ferguson încearcă și ei să paseze, dar nu reușesc să lege 5 pase consecutive
Min. 23 Giggs greșește ca un puștan la 30 de metri de poarta sa, Messi se aventurează din nou în careul advers, dar se împiedicăm surprinzător în minge.
Min. 22 La faza imediat următoare, Rooney iese pe contraatac, centrează pentru Park, care preia slab și este deposedat
Min. 22 Messi ia mingea și se duce spre poarta lui Van der Sar, căpitanul Vidic intervine salvator din postura de ultim apărător. Englezii scapă din nou, dar Barcelona pivotează în continuare
Min. 20 Ferguson începe să se enerveze. Același Vila îi încearcă reflexele veteranuluzi Van der Sar, care apără șutul de la 14 metri. Barcelona se simte foarte bine în aceste momente
Min. 19 Villa trage din afara careului, puțin pe lângă
Min. 18 Messi driblează tot ce prinde în fața careului mare al englezilor, printre altele, îi dă mingea printre picioare bătrânului Giggs, paseîn stânga pentru Villa, dar apărarea lui United este la datorie
Min. 17 Spaniolii aproape că și-au dublat numărul de pase față de adversari. Fără să surpindă pe nimeni, Xavi este cel mai eficient, cu 17 pase reușite din tot atâtea
Min. 14 În acest moment, Barcelona are o posesie de 61%. Ocaze uriașă pentru Barcelona. Pase amețitoare în careul lui Manchester, englezii sunt debusolați. Xavi trimite în gura porții din dreapta, Pedro trage pe lângă
Min. 12 Catalanii încep să-și facă obișnuitul joc de pase, „diavolii” și-au mai temperat entuziasmul.
Min. 10 Barcelona iese la atac. Villa trage în două rânduri, însă numai în blocajul adeversarilor. Corner pentru Barca, Iniesta ridică pentru Messi, aflat în careu, englezii intervin, moment în care jucătorii lui Pep cer penalty
Min. 8 Van der Sar trimite direct pe Rooney, care câștigă prim-planul cu Pique, Valdes se vede nevoit să iasă la 15 metri și degajează disperat din fața atacantului englez. Cea mai mare ocazie de până acum
Min. 7 Lansare pentru Hernandez, care are un început excelent, dar tușierul de pe partea dreaptă ridică fanionul pentru un off-side
Min. 5 Manchester joacă așa cum numai englezii știu să o facă. Tackling-urile sunt procedeele favorite de deposedare și intrările la limita regulamentului. Barcelona are probleme la construcție, surprinsă de atitudinea aadversarilor
Min. 3 Jucătorii lui Sir Alex Ferguson au început mai bine. Catalanii se văd nevoiți să joace în propria jumătate, un lucru neobișnuit pentru ei în ultimii ani. Hernandez a avut o combinație frumoasă cu Rooney în careul advers, Pique a intervenit însă
Min 1. Fluier de start în meciul anului. Toți ochii planetei sunt acum spre Londra. Manchester atacă în această repriză de la dreapta la stânga. Barcelona este considerată echipă gazdă și evolueză în culorile tradiționale, în vreme ce englezii joacă într-un echipament alb, special făcut pentru această finală
UPDATE 21.30 Ceremonie de deschidere cu accentre britanice. Zeci de persoane s-a strâns la mijlocul terenului, îmbrăcate într-un model de costum englezesc. Trofeul a fost adus de doi solați din celebra gardă regală.
Probleme pentru Guardiola, care nu-l poate folosi pe Puyol, nerefăcut complet. Locul său în defensiva va fi luat de Mascherano, care s-a descurcat foarte bine și pe acest post în meciurile trecute.
BARCELONA 4-3-3: Valdes – Alves, Mascherano, Pique, Abidal – Xavi, Busquets, Iniesta – Pedro, Messi, Villa.
Rezerve: Oier, Puyol, Bojan, Keita, Afellay, Adriano, Thiago
De parte cealaltă, Sir Alex Ferguson nu l-a reținut în lot pe Berbatov, cel mai bun marcator din lotul „diavolilor” în acest sezon. Pentru rezerva de atacant a fost preferat veteranul Owen
UNITED 4-4-2: Van der Sar – Fabio, Ferdinand, Vidic, Evra – Valencia, Carrick, Giggs, Park – Rooney, Hernandez.
Rezerve: Kuszczak, Owen, Anderson, Smalling, Nani, Scholes, Fletcher
UPDATE 21.10 Cu 35 de minute înainte de start, stadionul Wembley este aproape plin. Cele două echipe sunt la încălzire, în uralele zecilor de mii de fani
UPDATE 21.00: Motive de îngrijorare pentru Pep. Barcelona a fost învinsă în acest sezon doar de 6 ori. De fiecare dată, Puyol a fost absent de pe teren. Conform statisticilor UEFA, în 58 de partide jucate cu Pique și Puyol în centrul apărării, catalanii au pierdut doar de două ori.
Foto: marca
UPDATE 20.39: Cititorul care se intitulează „migo” este, în această seară, unul dintre cei mai fericiți oameni de pe glob. Comentariul lui vă va spune de ce :): „Salut baieti! Vă scriu din Wembley Park de pe laptop… e o atmosfera superbă aici, sunt foarte mulți suporteri catalani din toata lumea, Visca el Barca”...migo, mai așteptam și alte comentarii 🙂
UPDATE 20.30: Stadionul Wembley este cu noroc pentru ambele echipe în meciurile din Liga Campionilor. În 1968, Manchester United a câștigat prima Cupa a Campionilor Europeni din istoria clublui, după ce a învins-o în finală pe Benfica. După 24 de ani, în 1992, Barcelona și-a trecut și ea în palmares acest trofeu, pentru prima dată, după finala cu Sampdoria.
UPDATE 19:45 Cu două ore înainte de startul celui mai important meci al sezonului în Europa, Londra e în sărbătoare. Sute de mii de fani sunt în apropiere de stadionul Wembley și crează o atmosferă senzațională. Vezi imagini în galeria foto.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER