Renzo Rossi este sceptic în privința șanselor ca tehnicianul italian Marco Giampaolo să preia Steaua, motivând că acesta are pretenții salariale mult prea mari pentru a putea fi satisfăcute de către gruparea din Ghencea. În schimb, fostul colaborator al lui Cristiano Bergodi susține că Gheorghe Hagi este în acest moment omul potrivit pentru a construi o viitoare echipă de succes a roș-albaștrilor.
„Ca să vină în România, cred că salariul lui Marco Giampaolo ar trebui să se cifreze pe undeva în jurul sumei de 500.000 de euro. Atât ar încasa dacă s-ar duce la o formație din a doua jumătate a clasamentului din Serie A.
Pentru sezonul viitor la Steaua este nevoie de tineri, răbdare și continuitate, pentru că trebuie recuperate punctele europene pierdute din coeficientul României în ultimii ani. De aceea, cred că Gică Hagi este omul potrivit pentru această misiune, mai ales că el a demonstrat că știe cum să procedeze în cazul unei strategii pe termen lung prin felul cum își conduce academia de fotbal”, a spus Renzo Rossi la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER