Dorinel Munteanu este tot mai departe de Oțelul, deși a adus primul titlu din istorie la Galați. Marius Stan îl acuză de aroganță și spune că așteaptă un răspuns la oferta făcută încă două zile: „Am crezut că suntem ca frații”, a declarat Marius Stan.
„Sunt niște negocieri care se poartă între club și antrenor. De fapt între club și agenții antrenorului. Firma de impresariat din Germania negociază pentru antrenorul nostru…e al nostru până pe 30 iunie. Am negociat cu Dorinel, dar se mai schimbă lucrurile.
Ă‚sta e motivul pentru care discuțiile s-au tărăgănat, pentru că eu personal refuz să negociez prin intermediul altora, mi se pare un gest de aroganță. Am crezut că suntem ca frații. Nu mi se pare chiar frumos, discuțiile sunt în impas. Am făcut o ofertă pe mail, așteptăm răspunsul în 48 de ore. Dacă va fi negativ, trebuie să ne reorientăm. Dramele sunt altele mai mari”, a declarat Marius Stan la Fanatik Show.
„Pretențiile lui Dorinel sunt de Bundesliga”
„Între timp Dorinel a semnat cu firma respectivă, care îi reprezintă interesele. Poate să i le reprezinte în Bundesliga, nu aici. Sunt deranjat de ce s-a întâmplat. Pretențiile lui Dorinel sunt de Bundesliga. În opinia mea și raportat la Oțelul Galați... Nimeni nu a mai avut contract de nivelul lui la Oțelul Galați până acum.”, a mai spus Stan
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER