Gică Hagi și Gică Popescu au înființat primele academii autentice din fotbalul românesc la nivel de juniori. Inevitabil, puștii celor doi au început să se lovească unii de alții în drumul spre fazele superioare ale competițiilor naționale. În weekend-ul trecut, scorul dintre cele două academii a fost 1-1.
Prima victorie și-a trecut-o în cont Gică Hagi. Juniorii A de la academia „Regelui” (născuți după 1 ianuarie 1992) s-au calificat în semifinalele campionatului național, după ce au trecut de Academia „Gică Popescu” (victorie la penalty-uri) și de Steaua (1-0). Duminică, puștii „Baciului” și-au luat revanșa la finala Cupei „Hagi Danone”, de la Timișoara: 1-0 în Grupa B. Mai mult, la aceeași competiție rezervată puștilor de 12 ani, Academia „Gică Popescu” putea să ajute echipa „Regelui” să ajungă alături de ea în semifinale, dar și-a urmărit interesul.
Oltenii trebuiau să învingă Interstar Sibiu pentru ca băieții lui Gică să se poată califica în penultimul act. „GP”-ul nu s-a forțat însă și poate a scăpat de o reeditare fantastică în finală. Copiii Academiei „Hagi” au realizat ieri degeaba scorul competiției, 8-0 cu ACU Arad, și au părăsit în lacrimi competiția. „Sunt foarte supărat, dar am depins și de «Gică Popescu» să bată Sibiul. Nu cred că se supără Hagi pe Popescu”, a spus micuțul Alex Moțan. Școala „Baciului” va evolua în semifinale împotriva lui Dinamo, care s-a calificat cu doar două puncte din grupă. Culmea, la meci și-a anunțat prezența și Gică Hagi. În cealaltă semifinală, la competiția cluburilor se întâlnesc azi „U” Cluj și Inter Sibiu.
„În România sunt numai valize și brichete!”
Atacantul dinamoviștilor, George Ganea, a oferit o declarație spumoasă după egalul cu Banatul, scor 3-3, în care a marcat, scor care a adus calificarea echipei lui în semifinalele Cupei „Hagi Danone”. „Mi-a părut rău că am dat gol contra fostei mele echipe. Mie nu-mi place cum se joacă fotbalul din România și vreau în alte părți, la o echipă mare. Nu-mi place deoarece sunt valize…, și cu bricheta… E urât, nu-mi place. Nici nu ai la ce să te uiți”, a mărturisit fiul „Ganezului”.
Cornel BIHOLARI [email protected]
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER