Salvatorul sezonului Stelei, Nicolae Dică, susține că încă nu a avut o discuție cu șefii din Ghencea pentru a i se propune să rămână și din sezonul viitor, dar a mărturisit că gruparea roș-albastră rămâne în continuare prima opțiune pentru el.
„Olăroiu m-a sfătuit să am încredere, să dau goluri, să fac ce știu eu. Cred că am reușit asta, am marcat destule goluri. Steaua rămâne prima opțiune, lumea mă oprește pe stradă și îmi zice să rămân. Totuși, nu am avut discuții cu șefii. Nu vreau să fiu antrenor secund, mai vreau să joc”, a spus Dică.
„Aș accepta să lucrez cu Oli și în Arabia Saudită, dar nu cred că se va realiza acest lucru”, a completat atacantul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER