Gațu e mult mai vinovat decât Tadici pentru ceea ce s-a întâmplat la naționala feminină de handbal. Și nu mă refer la joc, la rezultatele slabe din ultimele trei partide, ci la atmosfera de toată jena care există la lot, atmosferă ce s-a degradat zi de zi și de care președintele Gațu nu era străin.
Dacă el n-a fost în stare să depisteze aceste probleme grave, și mă refer la jignirile lui Tadici la adresa handbalistelor, la modul dictatorial de a conduce prima reprezentativă, ele i-au fost aduse la cunoștință de Huțupan Dinu și Compania. Mai mult, Gațu n-a mișcat nimic deși Tadici fusese demis de la Oltchim din aceleași motive invocate de fetele de la națională.
Poate că Tadici a avut meritele lui, la vremea lui, dar era clar pentru toată lumea că stilul său e acum unul învechit. Și mă refer și la stilul de antrenament, și la cel de a conduce o primă reprezentativă la meciuri sau chiar în cantonamente.
Gațu trebuie să plece pentru că n-a reacționat, ca președinte, în momentele critice, atunci când trebuie să se vadă mâna unui președinte. Tadici trebuie să plece pentru că în 2008 nu se mai face performanță cu amenințări, cu jigniri, cu ieșiri nebunești la adresa arbitrilor. E nevoie de minți curate la națională!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER