Ne dăm seama că avem tineri valoroși chiar lângă noi doar când criza ne trage câteva șuturi în fund. Aruncați la Steluța Buzău, Bicfalvi, Lițu și Tudose sunt considerați viitorul Stelei. Alți jucători de perspectivă, de la juniorii Stelei, sunt și ei scoși la lumină. Hagi îi remarcase și îi luase lângă echipa mare de acum doi ani! Dar atunci nu era criză. Răduță și Marinescu de la Rapid sunt și ei băgați în seamă și se spune că au șanse să devină titulari! Ambii cu a treia opțiune la titularizare până acum.
Dinamo a adus și ea vreo șapte puști de la UTA, profitând tot de criză. De criza prin care trece bătrâna echipă din Arad.
Asta este, trebuie să ne lovească Mama Criză ca să ajungem acolo de unde ar fi trebuit să pornim! Baza oricărui club o reprezintă copiii și juniorii. În străinătate, copiii se antrenează pe covoare de iarbă, au același echipament ca echipa mare, joacă în același sistem. Veți spune că Manchester, Real, Barcelona, oricât de organizate sunt la acest nivel, n-au crescut mari și multe nume în ultimii ani. Problema este că n-am ajuns și probabil nu vom ajunge niciodată la standardele marilor cluburi europene ca să ne permitem să cumpărăm tot ce-i mai bun în lume de la 14 ani în sus. Cluburile românești sunt sub nivelul mării ca investiții și ca bugete, trebuie să trăiască din creșterea și apoi din vânzarea jucătorilor tineri. Ne-a venit mintea pe criză, sperăm să nu uităm totul după ce nenorocirea va trece!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER