Timișoara e liderul moral, a adunat cele mai multe puncte în acest campionat, dar are handicapul înfrângerii rușinoase din tur cu Dinamo, 0-3, chiar pe stadionul „Dan Păltinișanu”. Lumea vorbește că Dinamo îl are la mână pe Iancu și că îi flutură acestuia niște dosărele de fiecare dată când se apropie meciul direct. N-aș vrea să fie adevărat, pentru că e păcat de munca lui Balint, de munca lui Uhrin și a acestor băieți care joacă fotbal și țin ritmul cu singura echipă dintre cele mari neafectată încă de criză.
Timișoara nu are jucători cu aere de vedete, a investit în fotbaliști, nu în băieți cu fițe. Bravo lui Iancu, fiindcă a avut ochi pentru Gigel Bucur, acest „titirez” cu mingea lipită de bocanc, care înscrie peste 15 goluri sezon de sezon. Bravo lui Iancu fiindcă a avut încredere în frații Karamyan, doi jucători cu alură mai mult de etiopieni de la 10.000 de metri, dar care pun suflet și își dau sângele pentru echipa lor. Bravo pentru încrederea acordată lui Pantilimon, un portar pentru viitorul naționalei. Bravo pentru că l-a văzut pe acest Nibombe aterizat și rătăcit pe undeva pe la Otopeni.
Cu asemenea jucători, Timișoara poate lua titlul. Să vedem ce zic Iancu și Dinamo!
Maestrul Răzvan
Cu ce jucători expirați a făcut Răzvan Lucescu (foto) echipă la Brașov! 0-0, 0-0, dar iată că formația de sub Tâmpa are și 10 victorii până acum, iar ultima o propulsează în lupta pentru un loc de Cupa UEFA. Surdu ajunsese de râsul galeriei la Steaua, Nae Constantin era considerat bătrân încă de acum trei ani la Rapid, lui Măldărășanu nu îi mai dădea nimeni nicio șansă, iar pe Cătălin Munteanu l-a aruncat Dinamo fără resentimente. E „mână” de antrenor aici, trebuie să recunoaștem, și n-ar fi exclus să vedem Brașovul în Europa League, iar pe Răzvan selecționerul naționalei.
„Lumea vorbește că Dinamo îl are la mână pe Iancu și că îi flutură acestuia niște dosărele”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER