Când a fost sunat de ProSport și a aflat că este acuzat de hărțuire sexuală, Râșniță era probabil tot în chiloți și încerca să o convingă pe una dintre fetele de la Centrul Național Olimpic de Excelență să-i sugă cocoșelul. Vă imaginați un bunic de 60 de ani (Râșniță e bunic!), în chiloți tetra, sugerându-le și chiar propunându-le unor fete de 18 ani să-i satisfacă visele erotice? Ți se face greață!
Aproape sigur Râșniță nu e singurul care acționează astfel. Avem informații că aseară, în momentul în care ProSport a anunțat pe site subiectul cu scandalul sexual ce avea să apară a doua zi, fără să dea nume, mulți antrenori, de la cluburi importante, au fost sunați de șefii lor și întrebați dacă nu cumva sunt ei cei în cauză. Hărțuirea sexuală se practică, să spunem așa, peste tot în lume. Iar sportivele aflate în cantonamente sunt cele mai expuse. Unele cedează, altele nu, dar niciuna nu are curaj să spună ce li s-a întâmplat. Fetele de la Vâlcea au avut curaj, probabil terorizate de bunicuțul porno. Rămâne acum doar ca organele de anchetă să se sesizeze și să dovedească faptele. Râșniță nu trebuie să scape dacă a păcătuit.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER