La 20 de ani de la Revoluție, Dinamo mai recurge la metode milițienești? N-aș fi crezut, dacă italianul Napoli n-ar fi ieșit cu dezvăluiri incredibile.
Dinamo a scăpat cu chiu, cu vai de titulatura de „echipă de blatiști”. În ultimii ani, numărul meciurilor aranjate a scăzut, iar Dinamo, și să fi vrut, nu și-ar fi găsit prea mulți parteneri de afaceri în acest domeniu.
Nici „echipa arbitrilor” nu mai poate fi numită Dinamo, la ce a pățit în acest campionat. S-a rupt vraja, Borcea nu mai e la butoane, iar asta se vede în special în meciurile cu echipele mici, victime sigure ale „fluierașilor” în anii murdari ai Cooperativei. De-aia și vrea Borcea arbitri străini, că nu mai poate!
Dinamo nu mai poate nici măcar racola fotbaliști, ca pe vremea Miliției. E mai greu să iei cu arcanu” jucători de la Iancu sau de la Mititelu sau de la Porumboiu. N-ai cum! În 2009, toată treaba e pe bani la transferuri, nu pe presiuni milițienești.
Dar ce mai poate face echipa Ministerului? Chiar i s-au anulat toate metodele specifice, vorba utecistului Copos? Păi, milițienii mai știu să dea niște telefoane unor fotbaliști împrumutați, pe care să pună presiune cu amenințări. Mai pot să-și plaseze oameni prin Comitetul Executiv, să influențeze Comisiile lui Mitică…
Când există astfel de acuzații, cum sunt cele ale lui Napoli la adresa lui Dinamo, orice Ligă Profesionistă, din orice țară, s-ar fi sesizat și ar fi deschis o anchetă. Îl vedeți pe nea Mitică să facă așa ceva? Păi, n-a fost și el prieten cu milițienii?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER