Ofertele curg cu nemiluita pe biroul lui Borcea. Secretara acestuia nu mai prididește să răspundă la telefon, faxul a explodat la propriu, adresa de mail a clubului s-a blocat. Toată lumea se înghesuie să-l cumpere pe geniul neînțeles al lui Dinamo, Adrian Cristea, zis și „Prințul”. Un milion de euro? Doar un milion de euro? Reprezentanții lui Milan, ai Barcelonei și ai lui Bayern Munchen se bulucesc la ușa lui Borcea, se calcă în picioare. „Dăm trei milioane”, spun cei de la Milan. „Patru”, sar cei de la Barca, care îl văd pe Cristea noul Messi, cu care vor câștiga în 2010 alte șase trofee. Licitația continuă. Se ajunge imediat la 10 milioane de euro. Criza e învinsă de acest jucător fenomenal, cu gleznă fină și cu talent maradonian. Borcea iese din birou cu trabucul în colțul gurii și cu ochelarii de soare la ochi. Privește sfidător în jurul lui, occidentalii îi cer îndurare. Și Borcea anunță sentința, scoțând cuvintele printre dinți, ca niște gloanțe infernale: „Cristea e de vânzare doar pentru 20 de milioane de euro!”. Reprezentanții celor trei granzi îl privesc uluiți. Își scot telefoanele și își sună superiorii. Suspansul atinge cote nebănuite. Spaniolul e primul care dă lovitura: Cristea la Barcelona pentru 20 de milioane de euro! Nou record pentru un fotbalist român! Dinamo iese din faliment! Borcea se întoarce pe partea cealaltă, se pipăie, se uită prin cameră și își dă seama, îngrozit, că a visat! Cristea rămâne la Dinamo!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER