Succesul incredibil cu Rusia e doar un început. România poate deveni o echipă redutabilă la handbal pentru că are potențial și pentru că dispune de valori individuale. Jucătorii au demonstrat tărie de caracter, ambiție extremă, calități fizice și tehnice extraordinare. România știe să atace și știe să se apere, reușește în sfârșit să gestioneze o superioritate numerică, etalează un joc diversificat, atât cu extremele, cât și cu pivoții, atât prin acțiuni individuale (Csepreghi, Fenici), cât și prin aruncări de la distanță (Șania și același Csepreghi).
Sunt unii care spun că Rusia este un proaspăt cadavru handbalistic (am citit expresia asta pe site-ul www.prosport.ro, la comentariul trimis de „ciupi”). Poate că au dreptate. Dar ceea ce am văzut nou și frumos la naționala României rămâne. Spiritul de luptă în fața unei echipe care te bătuse la patru goluri diferență la București (iar scorul putea fi mai mare!), aproape ireala disciplină tactică pentru o formație românească, mobilizarea generală de la primul titular la ultima rezervă, toate acestea sunt certitudini, indiferent de cât de putrezit a ajuns „stârvul” fost superputere sovietică.
Am auzit păreri cum că Vasile Stângă nu e un mare antrenor. Eu îl văd un bun technician și un fin psiholog. Faptul că a reușit să-l trezească din amorțire pe imensul talent care ar fi putut să moară speranță, Csepreghi, prin niște vorbe spuse înainte de meci, mă face să cred că Vasile Stângă are capacitatea și experiența necesare să facă din această surpriză, care este acum naționala României, o echipă care să se bată măcar cu șanse pentru Olimpiadă, acolo unde România n-a mai ajuns din 1992!
După 37-32 în Rusia, chiar avem dreptul să visăm!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER