După 22 de ani de carieră, Sorin Cîrțu a tras lozul cel mare: s-a calificat din fața televizorului direct în grupele Ligii Campionilor! Poate că merita asta, ținând cont de experiența lui, de inteligența lui mult peste media antrenorilor care s-au plimbat prin Liga I.
Dizidentul Cîrțu e tipul rebelului care învingea ca antrenor Steaua și Victoria, în 1989, anticipând fotbalistic Revoluția ce avea să vină în țara românească. Era atunci un fel de sinucidere să bați echipa Armatei și pe cea a Miliției chiar în propriile culcușuri, în Ghencea și, respectiv, în „Ștefan cel Mare”. DiziÂdentul Cîrțu avea să rupă supremația celor două mari în primul campionat liber, 1990-1991, când câștiga cu Craiova atât Cupa, cât și campionatul! Gurile rele spun că șefii Universității ar fi cheltuit atunci pentru blaturi toți banii încasați pentru transferul lui Gică Popescu la PSV, dar putem trece zvonurile astea la capitolul „răutăcisme” ale invidioșilor.
Toată lumea aștepta de la Cîrțu un nou trofeu, de care a fost foarte aproape la Rapid, în 1995, când a pierdut finala Cupei în fața Petrolului, chiar și cu ajutorul din teren al nașului Crăciunescu. trei retrogradări
Punctul de maxim a fost apoi o promovare cu necunoscuta Extensiv, dar au urmat perioade negre, printre care retrogradările cu aceeași Extensiv, cu Dacia Mioveni și cu Pandurii.
Câteva extravaganțe ale lui Cîrțu vor rămâne în istoria fotbalului românesc: a plecat de pe bancă la un meci al lui FC Argeș cu Bistrița, deranjat de arbitraj, și a făcut semnul cu mâinile încrucișate către arbitrul Augustus Constantin, trimițând la arestarea pentru corupție a tatălui acestuia. Glumind puțin, Cîrțu a intrat de fapt prin acest gest mai repede în Liga Campionilor, Mourinho fiind cel care l-a repetat mai târziu, la un meci al lui Inter!
„Universitatea severin” A mai fost „autobaza”, stilul „Sorinaccio”, cu trimitere la celebrul catenaccio, Universitatea Severin – tot o licență marca Sorin Cîrțu. Omul are tolba plină!
Dincolo de caterincă, de palmares, de zvonistică, Sorinaccio poate transforma celebra autobază într-un autobasel de trei puncte în Ligă. Și-atunci să vezi „răutăcisme”!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER