Adio, Lobonț!

Vremea lui Lobonț la națională a trecut. Supertalentat, pentru că nu degeaba a ajuns la Ajax la 22 de ani și apoi de două ori în Italia, unde se află și acum, Lobonț nu a rămas în istorie cu meciuri antologice jucate sub tricolor, cum a fost, de exemplu, acela al lui Silviu Lung sr, de la Florența, 0-0 cu campioana mondială Italia, în 1982. Ne-am „stors” memoria și am descoperit un 0-0 cu Olanda în deplasare, în 2007, în care Lobonț a scos câteva mingi grele, dar n-am putea afirma cu tărie că a fost doar jocul lui. În rest, n-am identificat o altă partidă despre care să spunem răspicat: „Acesta a fost meciul lui!”. În schimb, revedem cele cinci „boabe” luate cu Danemarca și ieșirea hazardată la golul lui Gravesen sau privirea uluită la ozeneul ucraineanului Aliev, trimis de la vreo 40 de metri.

La 33 de ani, Lobonț și-a scris romanul la națională, dar el mai poate apăra bine-mersi la echipa de club. Acum e vremea lui Pantilimon și a lui Tătărușanu, ambii cu evoluții excelente în această ediție din Liga I. Sunt tineri, ambițioși, și-au făcut deja rodajul în Liga I, chiar și în cupele europene, au fost concurenți la reprezentativa de tineret. În plus, cei doi și-au cam terminat și gafele. Dacă anii trecuți o comiteau regulat, acum sunt mult mai atenți, mai responsabili și mai exacți în intervenții.

E posibil ca Pantilimon sau Tătărușanu să mai gafeze în viitor, la echipele de club sau la națională, dar sunt sigur că vom putea spune despre ei, în scurt timp, că au făcut un meci mare, că ne-au scos și că am luat un punct sau am câștigat un joc și datorită intervențiilor senzaționale pe care le-au avut ei.
Să credem în Pantilimon și în Tătărușanu, în Silviu Lung jr și să uităm de criza portarilor despre care tot discutam în ultimii ani! Avem portari, să le acordăm încredere!