Acesta este sloganul care domină stadionul de rugby unde s-a jucat meciul de calificare la Mondiale, România – Uruguay.
Și, într-adevăr, pe teren și în tribune văd parcă niște mari Oblio, un personaj din desenele copilăriei, cu cap oval în loc de unul normal! Sunt ciudați rău oamenii ăștia față de ce vedem la fotbal! Lor chiar le place sportul, rugby-ul în speță, știu regulile, nu înjură, știu să se bucure, știu să trăiască fiecare fază, știu să aplaude, simt spectacolul, simt miza unui asemenea meci. Și ca surpriza să fie și mai mare, știu și imnul României! Și cei de pe teren, și cei din tribună! „Iată la ce este bun sportul”, îmi șoptește Dumitru Graur, prezent și el la meci. „Doar aici se mai cântă imnul”. Și chiar așa e! Unde ați mai auzit imnul României? Poate de 1 Decembrie, că tot urmează sărbătoarea națională.
În sunet de trompete
Am văzut meciul la trei metri de trofeul Cupei Mondiale, de pe scara de fier a stadionului, pentru că la masa presei n-au mai fost locuri de pe la 3 și jumătate, dar n-am regretat nicio clipă. Am trăit fiecare fază alături de cunoscători, am primit din plin în urechi sunetele unei trompete în care unul dintre cei 5.000 de Oblio sufla din minut în minut, am rezistat cu un alt Oblio pe piciorul stâng. Și ce frumos a fost!
Model pentru fotbal
Fotbalul ar trebui să ia exemplu de la rugby, că tot a fost în tribună directorul general al FRF, Ionuț Lupescu. Majorete, mult galben, mascota naționalei, multe steaguri tricolore, multe trompete, multă civilizație. Ați văzut la fotbal ca imnul echipei adverse să fie aplaudat după intonare? Ei bine, asta s-a întâmplat la rugby, sâmbătă seara. Am auzit încurajări continue pentru națională, s-au reinventat celebrele „valuri”, am văzut un tătic cu puștiul lui de cinci ani aplaudând în picioare primul eseu al Uruguayului! Incredibil, nu? Aici oamenii vin pentru spectacol, pentru înfruntarea de gladiatori a celor 30 de bărbați adevărați din teren, pentru puterea pe care ți-o inspiră ei, pentru bucuria jocului, pentru mingea aia care circulă înapoi, dar merge înainte! Pentru un placaj sănătos, pentru o trecere în viteză pe lângă adversarii care vor să te pună jos, pentru un balon oval aruncat afară!
Artificiile, turul de onoare, grămada deschisă de la final cu președintele Oblio Petrache purtat pe brațe au reîntregit imaginea unui spectacol de zile mari petrecut, vă vine sau nu să credeți, în România. Și pentru toate astea merită să strigăm cu toții: Bravo România! Hai România! Vă mulțumim că ne-ați adus aminte să ne bucurăm!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER