Se spune în fiecare an că Timișoara are echipă, că se bate pentru campionat sau măcar pentru Cupa României, dar de fiecare dată se întâmplă să nu le câștige. E frustrant pentru fani, în primul rând, iar dovada e faptul că aceștia vin în număr tot mai mic la meciurile de acasă ale alb-violeților. Cauzele nu sunt greu de găsit. Fotbalul e o afacere mai specială și nu e musai să reușești aici, chiar dacă ai condus la un moment dat zeci de mii de oameni. Cu 11 sau cu 25 se dovedește a fi mult mai greu. Un titlu nu se câștigă la televizor, împroșcând cu venin în arbitri sau în oricine te deranjează vizual sau auditiv, jignind antrenorii și jucătorii și neplătindu-i cu lunile.
Ideea asta cu stabilitatea la nivelul băncii tehnice devine deja un obiectiv greu de realizat. Sunt foarte puțini șefi de cluburi care gândesc așa. A fost Urziceniul, care a câștigat și campionatul, e acum Oțelul, care se află detașat pe locul 1, Mediașul are și ea rezultate. Timișoara a schimbat trei antrenori în 2005-2006, patru în 2006-2007, trei în 2008-2009, iar în acest sezon urmează deja al treilea la jumătatea competiției! Cel mai mult a rezistat Dusan Uhrin, un sezon și jumătate, iar pe locul 2 e Sabău, cu un campionat întreg! În rest, Olăroiu a stat 15 etape, Hagi 16, Cîrțu 12, Balint 16, Contra 11, ca să notăm doar numele mari, conform statisticii puse la dispoziție de colegul Răzvan Toma. Eu unul nu înțeleg cum Consiliul Local și cel județean de la Timișoara au pompat și pompează milioane de euro într-o echipă care se laudă cu o singură performanță de luat în seamă: eliminarea Șahtiorului din preliminariile Ligii Campionilor. Dacă Primăria din Galați ar fi investit măcar un sfert din cât au investit autoritățile locale din Timișoara, probabil că Oțelul se afla acum la o distanță și mai mare față de urmăritoare. Poli mai are o șansă, dacă vrea să-și recâștige respectul: să renunțe la circ și să joace pentru fani și pentru spiritul Timișoarei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER