Ca dinamovist, îți venea să urli de furie, mai ales după o primă repriză seacă. Neputință. Ă‚sta era cuvântul. La un moment dat părea că Rednic voia să schimbe toată echipa. Avea toate motivele. Imobili și apatici. Copleșiți de adversar. S-au trezit. Târziu, dar la timp pentru a salva ceva. Un punct. Mai mult decât nimicul ce se contura. Ca stelist, ai jubilat o oră și ceva. Ai tăi erau răi. Au ocupat bine terenul într-o echipă scurtă și mobilă, care s-a mișcat sincron, dirijată de titirezul Dorinel Munteanu. Au fost peste tot. Au dominat mijlocul terenului, laturile lui, ambele suprafețe de pedeapsă. Au avut trufia aia pe care o credeai pierdută și îi ierți pentru slăbiciunea de final. Ca neutru, ai degustat detașat un fel principal, făcut după o rețetă sofisticată într-o seară cuminte acasă și cu ingrediente indigene. Nu a fost cherry, ai pus roșii de‑ale noastre, ceapă în loc de cebolinni și tot așa. Dar a fost bun. Te-ai ridicat satisfăcut de fotbal, nu îmbuibat. S-a jucat bine. Cu nerv, cu ritm. Iar finalul a fost chiar palpitant. N-a câștigat nimeni, dar Steaua a fost cumva mai egală cu Dinamo decât a fost Dinamo cu Steaua. Să vedem ce o să fie marți și miercuri, când ieșim iar în „oraș”. Atunci e important pentru noi. Nu vrem varză á la Cluj și nici stufat de miel. Vrem fotbal! Pâinea o luăm noi!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER