Iar „Ar fi fost prea frumos”? Din nou comparația dintre bugete? Tot frazele acelea de consolare în care să apreciezi ce s-a făcut până acum? Suntem condamnați la „Atât s-a putut” și prizonierii lui „Am fost aproape”? Chiar și atunci când o echipă românească începe cu nouă străini printre titulari?!
Nu mai avem 1-0 de la cabine, dar au ei. Nu terminăm de gândit, că egalăm și începem să ne luăm la trântă cu francezii într-un joc alert, pe contre, dar lipsit de clarviziunea cu care ne obișnuiseră și pe care o invocaserăm atât. Nu credeam niciunul că rolul lui Trică este atât de important. Ne lipsesc devierile lui, călcâiele, pasele, efortul pe care îl depune. Triunghiul imaginat de Trombetta la mijloc cu Dani și Mureșan mai retrași nu are vârf. E bont, fără Eugen și cu Peralta. Terminăm în genunchi repriza întâi, doborâți de o lovitură liberă năucitoare și revenim, în ciuda unor zvâcniri de final, în punctul de unde am plecat la începutul acestui drum: locul patru în grupă, triști, așteptând o minune.
Am bătut cu 2-1 la Roma. Acolo unde a pierdut Chelsea cu 3-1. Cu atât rămânem! Și cu speranțe în Steaua lui Dorinel…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER