Fani în criză

Prezentul e incert și ambiguu și e legat de revenirea pieței imobiliare, de tranzacțiile cu terenuri, de criza de cash. Specialiștii au previziuni sumbre, pe care până și lăudărosul Gigi dă semne că le-ar înțelege. Steaua nu mai e un „El Dorado”. A devenit un SRL ca oricare altul, iar sacul din care se investește are brusc fund. Și în fotbal se simte faptul că ne întoarcem cu picioarele pe pământ și că începem să respectăm banul. Se vorbește cu mai puțină lejeritate de sume exorbitante, și planurile se fac realist și pe termen scurt. Analiștii financiari vorbesc de începutul unei perioade care va dura minimum doi ani și despre faptul că vârful de maxim al crizei este departe de a fi atins. Suporterul de rând înțelege sau nu asta, dar așteaptă la fel de înfrigurat meciul de final de săptămână și emoția reîntâlnirii cu favoriții. Steliștii plâng după Rădoi și speră ca Toja să explodeze, dinamoviștii se enervează pe Popescu că se ia de Niculescu. Se simte dorul de stadion. Rapidiștii însă au alte probleme. Se răfuiesc în stradă cu patronul din cauza și datorită căruia au ajuns aici. Problema nu e că George Copos plătește azi pentru greșeli ce nu îi aparțin. A făcut, fără îndoială, de când a venit în Giulești, și multe lucruri greșite. E tardiv și anacronic. În 2009 și în plină criză financiară lucrurile nu se rezolvă alergând oamenii pe șine de tren sau de tramvai pe Pache Protopopescu.