Răzbunătorul

Iancu a căutat-o, asta e cert. L-a provocat pe Mircea Sandu încontinuu, iar pedeapsa care i-a fost aplicată a fost una mai mult decât exemplară. E greu să îi dai dreptate unuia sau celuilalt. Într-un moment de luciditate, patronul Timișoarei a recunoscut el însuși că invectivele gen „Puțulică” și discursul agresiv la limita isteriei îi alterează discursul și îi decredibilizează cauza pe care o susține. Ideea e că, o dată în plus, se dovedește că în fotbalul românesc nu se operează și nu se judecă folosindu-se aceleași unități de măsură. A fost o perioadă când Gigi Becali l-a atacat cel puțin la fel de dur pe Sandu și sistemul. A jignit în dreapta și în stânga, mergând până la limita autodenunțului în a dezvălui practici tolerate, chiar încurajate de oamenii din fruntea acestui fenomen. Lucruri care se știu, despre care orice microbist care se respectă vorbește. Nu s-a reacționat decât la atacul la persoană. O practică la fel de condamnabilă pe o scară firească de valori cu discuțiile pe care o țară întreagă le-a văzut în numeroasele stenograme. Afrontul a fost la fel de mare și atunci. Așa cum un alt caz celebru, cel al celebrei „Brichete”, a fost judecat în funcție de bunul plac al unui președinte de federație care nu a ezitat să se antepronunțe. Mircea Sandu este cel puțin la fel de abil și încearcă genul de diplomație îndoielnică de care îl acuză și pe Dragomir. Dar, spre deosebire de schimbătorul Mitică, Mircea sau Traian, cum îl știu apropiații pe cel poreclit Nașul, pare teribil de răzbunător. Nu uită și nu iartă. Copos și acum Iancu știu cel mai bine asta. Dacă și Gigi Becali ar fi suferit măcar pe jumătate cât au avut de suferit cei doi, am fi zis că Sandu are principii, așa însă are doar preferințe. Și, prin ceea ce face, victimizează doi patroni care numai trecut să îi recomande pentru asta nu au.