Atunci când la Brașov galeria stelistă i-a scandat numele, iar Lăcătuș a făcut imprudența de a se ridica pentru a-i saluta, așezat fiind lângă patronul care tocmai fusese înjurat, și-a mai atârnat un bolovan. Gelozia. Acesta e sentimentul pe care probabil imprevizibilul patron din Ghencea îl trăiește și acționează mânat de el. Faptul că a revenit cu declarația-comparație prin care actualul tehnician, Marius Lăcătuș, îi este net inferior unui fost, Cosmin Olăroiu, strivește pe nedrept eforturile pe care le face antrenorul-simbol de a mai salva ce se poate salva în actuala situație. Devoratorul de legende se pregătește să își desăvârșească opera. „L-a omorât” ca președinte, l-a lovit o dată pe la spate ca antrenor în precedentul mandat, iar acum sapă din nou soclul legendei Lăcătuș… Asta după ce l-a făcut să plece pentru totdeauna pe Hagi din Ghencea.
Sunt foarte mulți cei care spun că și Lăcătuș a greșit pentru că a acceptat să se întoarcă. A făcut-o în numele faptului că iubește sincer echipa care i-a dat totul și căreia la rândul lui a vrut să îi dea totul. Chiar și mândria. Acceptă umilința unui patron care după ce i-a subminat în intersezon activitatea, refuzând să facă vreun transfer, acum pune clasica placă: „Mă bag la echipă!”. Asta dacă nu va fi scos din Ghencea…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER