Mutu e jucătorul de la care așteptăm enorm pentru „dubla” aceasta cu Serbia și Austria. Cu atât mai mult cu cât nu e nici Chivu. Foarte probabil, starul Fiorentinei va prelua și banderola de căpitan. De câte ori a intrat pe gazon din această postură, a reușit să își depășească statutul de vedetă și să ajute naționala. A fost căpitan în 12 meciuri, marcând de șapte ori cu banderola pe braț. E greu să uităm mâinile întinse în 2004 ca niște aripi pentru a capta energia publicului oltean la meciul cu Macedonia și golul din lovitură liberă. Săptămâna Serbia a fost începută cu stângul. Nu a fost la reunire, deși era în țară de duminică noaptea, nu s-a aflat în autocarul naționalei la deplasarea București – Constanța și nu a fost pe teren la prima ședință de pregătire condusă de Pițurcă. Pentru ca un grup să aibă forță, e nevoie ca liderul să fie în mijlocul lui. În fiecare moment. Să mobilizeze, să încurajeze. Gurile rele vorbesc că Adi a preferat să își termine săptămâna trecută și să o înceapă pe aceasta într-un club, sărbătorind cu muzică, alcool și apropiați (apropiate) reușita din Serie A. Și-a încărcat poate într-un mod pe care mulți nu îl înțeleg bateriile pentru decisivul cu Serbia. E problema lui cum se montează, dar statutul acesta de privilegiat nu trebuie subliniat la fiecare convocare. Poate să îi deranjeze în primul rând pe coechipierii care se supun rigorilor unui program cazon conceput de Pițurcă. Până la urmă, nu moare nimeni dintr-o săptămână de concentrare maximă pentru două meciuri de totul sau nimic. Poate va marca și sâmbătă din nou. Tot am vorbit de Macedonia…Și meciul acela a fost precedat de o presupusă escapadă la un bar de noapte. Valoare are, dacă ar avea și atitudine, ar fi și mai mare…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER