Striviți

Meciul unei generații… L-am ratat! S-a încheiat la pauză. Triști și fără speranțe, terminăm lupta pentru calificare înainte ca ea să înceapă cu adevărat.
Jocul în sine a fost fără istoric, chiar dacă am zvâcnit timid prin Marica în debutul părții secunde. Sârbii au fost primii la minge, în timp ce ai noștri preluau numai din trei mișcări. Ne aruncam haotic peste ei, dar sunt prea căliți în lupte corp la corp și ne respingeau liniștiți acțiunile. Ei sunt stabilopozii de pe faleza unde se plimbau, și noi, valuri anemice. Ne spargem neputincioși și ne evaporăm de pe harta fotbalului mare. Cociș, Costea, Codrea și nu doar ei  nu au fost în meci. România își propusese să fie furioasă, dar a arătat strivită de miză. Pe vaporii acestui eșec și din cioburile neputinței trebuie să construim o națională. Cu identitate, cu atitudine, cu șanse.
Probabil că fără Pițurcă. Pe el l-a lăsat până și proverbialul noroc. Fundașul-surpriză pe care s-a hotărât să mizeze și-a trimis mingea în poartă pe finalul unei reprize în care sârbii au impus ritmul. În niciun caz nu trebuie pus totul pe umerii lui Stoica. Diferența dintre noi și ei este la fel de mare cât cea dintre nefericitul fundaș oltean și Vidic, vedeta Manchesterului. Până și răsuflarea lui Nemanja e de fotbalist de rasă.