Steaua s-a mișcat, încercând să salveze aparențele. L-a pus pe Cristiano Bergodi. Cea mai la îndemână soluție în contextul dat. Becali a numit nu neapărat un tehnician, cât un stil de lucru. O filosofie de a vedea fotbalul. E interesant cât și cum pot coabita nebunia lui Becali cu doza de cumpătare, de liniște pe care Bergodi își axează munca. Până la urmă, chiar dacă a avut rezultate, italianul nu a rezistat până la finalul contractului nici la Rapid și nici la CFR. A dovedit că poate lucra foarte bine într-un mediu OK, în care nu există o presiune insuportabilă: Național și Iași. Fotbalul propus de el aduce cu stilul Protasov, la care se raportează atât de mult suporterii Stelei. Cum-necum, Becali pare să își fi rezolvat problema. Acum depinde de Bergodi și de dorința lui de a demonstra că e antrenor adevărat. Dinamo și Rapid agonizează. Se luptă pentru titlul onorific de cea mai haotică echipă a Bucureștiului. E tot ce a mai rămas din „granzii” de altădată. Inconsistență, incoerență, inconștiență. Provincia face legea al doilea an consecutiv și nu ne putem reprima o remarcă malițioasă. Echipele fanion din fotbalul românesc își bazează strategia din anul viitor cu tehnicienii unor formații mici din afara Bucureștiului care s-au luptat pentru evitarea retrogradării. Ieșeanul Bergodi la Steaua, bistrițeanul Sabău la Dinamo, poate Ciobotariu de la Otopeni în Giulești.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER