Nu știu dacă Sabău a omorât sau nu un om cu mașina. Dacă a făcut-o, drama pe care a trăit-o și o trăiește e inimaginabilă și e o oroare să fie amintită în contextul în care a făcut-o fostul impresar, Ioan Becali. Eu mi-l amintesc pe Neluțu Sabău în tricoul lui Dinamo în meciurile de vis de la sfârșitul anilor 80, dându-i gol lui Zenga în amicalul cu Italia de la Sibiu sau lui Schmmeichel în 89, când ne-am calificat cu Danemarca în Ghencea. Pe Sabău de la „Brescia Romena” sau pe Sabău trăind a doua tinerețe în tricoul Rapidului. Asta e nostalgie, nu?
Antrenorul? Vorbește mult de principii, dar își asociază imaginea cu a Lordului, crește jucători la Bistrița, insistă pentru un stadion și o bază de pregătire la standarde internațioanle și își conduce echipa în partide oscilând între de la ridicol la sublim. Dificil de tras o concluzie.
Sabău ar fi avut o mulțime de argumente să răspundă și să amintească de scene din viața tumultuoasă a controversatului personaj care l-a atacat subuman. Nu a făcut-o, pentru că e din alt aluat. Profilul uman și moral al lui Neluțu cu tot cu eventuala victimă de pe conștiință e de preferat oricând în fotbalul românesc. Nu el trebuie să se retragă, ci celălalt! Individul care se lăuda cu fărădelegile făcute în Germania și nu numai…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER