ProSport. Sunt deja 12 ani de când acest nume înseamnă foarte mult în peisajul media și în cel sportiv. Vorbim de-a lungul timpului de sute de jurnaliști pasionați de sport și de presă. De oameni pentru care o informație aflată cu un minut înaintea altora reprezintă o bucurie pe care cu greu ar putea-o explica celorlalți și de satisfacția pe care o au când o ambalează pentru a o oferi altora. ProSport e personificarea celor care îl fac. E viu, vesel sau trist. La 12 ani e matur. A trecut prin multe. S-a bucurat la Mondialul din ”98 și la Euro 2000, a fost contemporanul decăderii fotbalului românesc din perioada Cooperativei, a renăscut cu Steaua și Rapid în 2006 și se miră acum de procesele și criza de imagine a fotbalului românesc. E pregătit să meargă mai departe. Simte asaltul online-ului și concurența neloială pe care i-o face televiziunea, care îi ia mai mereu exclusivitățile cu o seară înainte…
Dincolo de cuvinte, vorbesc cifrele, așa cum în penultima pagină imaginile spun mult mai multe decât orice fel de vorbe. În cei 12 ani, ProSport a vândut aproximativ 246.026.088 de exemplare. O medie de 20.500.201 anual, cu un vârf de 24.372.536 în 2000, urmat de 23.522.264 în 2006. Noi, cei care l-am făcut și cei care îl facem, și dumneavoastră, cei care îl citiți, avem în comun un lucru fără de care am fi mai banali: pasiunea nebună pentru sport. Pentru ProSport. Pentru că de-a lungul timpului am învățat mult ca să putem spune în 2009 că știm ce înseamnă să fii suporter!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER