Titinho este al treilea transfer al Stelei. La fel de puțin cunoscut ca și de-acum noii săi colegi, polonezul Grzelak și bulgarul Bibișkov. Aceste mutări sunt cel puțin bizare. Fotbaliști aduși pe genunchi, după vizionări totuși irelevante ale unor DVD-uri. Cu puțin efort, cameramanul cu care lucrează Lucescu junior la națională ar putea să facă un montaj cu oricine și să îl prezinte pe respectivul drept Pele. În 2009 nu mai poți face achiziții în acest fel. În mod normal, jucătorii sunt urmăriți într-o serie de partide, eventual de mai mulți membri ai staff-ului tehnic, iar decizia achiziționării este luată pe baza unor rapoarte temeinice și eventual după ce însuși antrenorul principal își dă OK-ul ca urmare a unui joc văzut pe viu. Asta ca să nu mai spunem despre indispensabilele informații despre comportamentul unuia sau altuia în viața extrasportivă. Cu ce e mai bun Titinho decât Filip? Sau Bibișkov decât Rusu?
Bergodi lucrează cu ce i se pune la dispoziție. Că recunoaște sau nu, italianul acceptă un compromis și se bazează pe o serie de principii cu care a reușit, de exemplu, la Iași sau pe alocuri la Cluj, acolo unde cât a fost el erau alte pretenții. Ideea e că acum la Steaua și în 2007 la Rapid jocurile de interese și sferele de influență dictează. Rigoarea și profesionalismul teoretice sunt înlocuite de românescul „merge și așa”. Cu o zi înainte de startul sezonului, tehnicianului italian i se scot ochii cu câte un fotbalist luat de pe internet. Dacă la loteria fotbaliștilor apare un nesperat loz câștigător, e meritul conducerii, dacă nu, antrenorul e de vină.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER