Firescul ca senzațional

Întâlnirea dintre Răzvan Lucescu și Cristiano Bergodi face parte din firescul acela al nostru. Normalul pe care trebuie să îl salutăm. Steaua și naționala au fost mai mereu entități separate. O ciudată și inexplicabilă rivalitate între două echipe care nu se bat niciodată una cu cealaltă pentru nimic. Din contră, ar trebui să se susțină. Cu atât mai dubioasă această concurență, cu cât din 90 încoace, cu una sau două excepții, selecționerii aveau legături de netăgăduit cu Ghencea. Cei mai numeroși suporteri din România și-au renegat naționala: „Ce treabă avem noi cu ăștia?”. Această atitudine a fost încurajată prin trufia promovată de Pițurcă pe când era la Steaua sau de rivalii săi rămași în Ghencea după ce el a trecut la națională. Pițurcă versus Iordănescu, Olăroiu versus Pițurcă, Hagi versus Pițurcă și chiar Lăcătuș versus Pițurcă au fost rivalitățile stupide care au alimentat această stare de lucruri. Tricolorii au plecat din Ghencea, renegându-și cumva tradiția și tot așa. Chemați unul la națională, celălalt la Steaua să aducă un alt aer, Lucescu și Bergodi au înțeles primii paralelismul situațiilor în care sunt puși și au conștientizat că, dându-și mâna, se ajută în primul rând pe ei. Pacea dintre România și Steaua dă o nouă dimensiune întregului fotbal românesc.