Pițurcă rămâne sfătuitorul lui Becali. Discursul patronului stelist continuă să fie anormal. Bergodi ar trebui să fie barometru, sfătuitor și ce o mai simți nevoia să aibă Gigi. E ca și cum un soț i-ar cere unei alte femei decât soția sa să îi spună ce parfum, cravată sau cămașă i se potrivește. Tănase e un fotbalist valoros, dar tot acest tam-tam nu are cum să îl ajute. Statistic vorbind, telenovelele dăunează grav carierei fotbaliștilor… Herea e numai ultimul exemplu. Bine ar fi pentru piteștean să prindă un contract afară. Până la Tănase și la Steaua, cel mai important eveniment al zilei este meciul Timișoarei de la Donețk. E un meci semiotic. Plin de simboluri, de emoție…. Lucescu senior revenind aproape din spital alături de echipa sa într-o partidă împotriva unuia dintre copiii săi de suflet. Timișoara încearcă să afle unde este de fapt, după o perioadă oscilantă în care investițiile lui Iancu nu au fost materializate în rezultate pe măsura așteptărilor. Frustrarea că Poli a cedat acasă în fața Clujului sau a Urziceniului ar putea fi compensată de eliminarea Șahtiorului. Dacă Poli reușește asta în dauna unei câștigătoare de Cupa UEFA, îi aduce argumentul suprem lui Marian Iancu, cel care susține teoria conspirației anti-Banat în competiția internă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER