Falimentul ideii de simbol

Pagaia de legendă a lui Ivan a rămas blocată în mlaștina din sportul românesc. Patzaichin a naufragiat, la fel cum Hagi fusese faultat, cum Năstase a fost pasat sau Nadia împinsă de pe bârnă. Învingători prin definiție în sporturile prin care au reprezentat România, s-au recunoscut pe rând învinși de sistem, după ce s-au retras și după ce i-am uitat.

America a adoptat-o pe Nadia, Năstase se simte ca acasă numai la Paris, Hagi s-a autoexilat la malul mării, iar Ivan vrea să uite de apă pe meleaguri moldave.
Nu discutăm aici despre cât de valoroși sunt ei ca antrenori sau conducători. Nu are rost. Ei sunt valori și punct. Perene, veșnice, perpetue. Dincolo de medalii, puncte, punctaje, goluri, seturi sau orice alte unități de măsură ale performanței pentru sportivii pe care ei i-au pregătit sau sfătuit, cel mai tare doare că ei nu se simt iubiți, apreciați, respectați în țara lor. Niciunul. Poate că Hagi a fost un machidon prea mândru, poate că Ilie era prea rebel și nonconformist, iar Nadia a rămas alintată. Dar Ivan a fost un monument de modestie, de seriozitate și umilință.

 În momentul în care și el spune că  pleacă înseamnă că noi toți avem o problemă. El, vedeta populară cu mâinile crăpate cu veșnicul trening cu tricolor și părul prins în coadă, se alătură celorlalte trei vedete aristocrate și spune simplu: „Nu mai pot!”. Ne renegăm tot ce am avut și avem mai bun în sport. Clipurile acelea cu toți laolaltă nu mai valorează doi bani. România e the land of bad choice. Criza financiară aduce până și falimentul ideii de simbol. Chiar și așa, anul acesta în concediu am auzit ca în fiecare an în te miri ce colț de lume vocea negustorului de magneți pentru frigider: „Aaaa, Romania? Hagi, Nadia, Năstase…”