Acum o lună, pe vremea asta, Tibi Bălan și Dacian Varga erau încă ostaticii lui Șiman în cantonamentul Sportului. Pe cât de frustrantă trebuie să fi fost toată această perioadă pentru cei doi, pe atât de importantă este această zi. Urziceniul lui Galamaz, al lui Bilașco, mai nou Paraschiv și Maftei joacă în cea mai importantă competiție. Un fapt divers într-un fotbal în care tirajele și ratingurile clipocesc obsedant roșu și alb sau roșu și albastru.
Cu atât mai mare e meritul lui Petrescu și al lui Stoica. E riscant să faci pronosticuri în fața unei mașini de fotbal în care Luis Fabiano e un 4X4 la propriu și la figurat din punct de vedere al cotei și al valorii. La cât de organizați sunt, la cât de ambițios e Petrescu și cât de abil e MM, nu o văd pe Unirea făcându-se de râs în grupa asta. Din contră, mă aștept să facă puncte, să realizeze surpriza și să iasă din grupa asta în Europa League. E fără îndoială mai multă dorință, decât logică sau argumentație. Diferența e colosală din toate punctele de vedere, dar minunea cu Slovan, chiar și egalul din Franța dau dreptul oricărei echipe să își spună mobilizator: „Dacă ei au putut…”. Precedentele de genul acesta au un efect extraordinar pentru jucători și dau sens discursului pe care antrenorii îl țin în vestiar. În săptămâna în care efectiv fotbalul nostru invadează Europa e nevoie de o evoluție solidă a Unirii la Sevilla. Așteaptă de prea mult timp momentul ăsta pentru a nu sta pe picioare în meciul de diseară.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER