2012. E un film care s-a lansat ieri. Cu catastrofe, dezastre și „foarte multă” apocalipsă. Dar, zic colegii, totuși cu happy-end. Adică „nu mor decât câteva milioane de oameni”… Sigur nu voi merge să îl văd, nu e genul meu, dar la fel de sigur e că îmi doresc ca în anul acela să mă duc la Euro în țara unde e naționala azi pentru a juca un amical. Ieri s-a lansat filmul acela despre sfârșitul lumii, azi începe un drum la capătul căruia trebuie să fim vii, adică să fim calificați. Important e ca atunci, ca și acum, România să fie în Polonia. Restul sunt paralele. Mai mult sau mai puțin inspirate. Până atunci, să vorbim despre ce vedem și nu contenim să ne minunăm în 2009. Simpla rememorare a unor întâmplări petrecute în această toamnă vorbește de la sine despre haosul din fotbalul românesc. Despre lipsa de coerență, de consistență și responsabilitate. Comisii care judecă diferit pe baza acelorași legi. Ca și cum un judecător ar condamna la închisoare pe viață pe cel care spune un banc despre unul care fură o mașină, iar pe acela care chiar fură îl avertizează că e ultima oară când mai poate să facă așa ceva. Ieșirea lui Liviu Ganea, care a dat cu picioarele într-un jucător căzut la pământ, și intrarea lui Nuno Claro la Păun împreună nu sunt considerate la fel de grave ca gestul lui Voiculeț, care a aplaudat ironic în direcția centralului Sebastian Colțescu. Despre reacția lui Trică nu mai vorbim. Cu greu a fost oprit de coechipieri să nu îl bată pe Deaconu. Culmea coincidenței: toate cele trei faze, în afara celei care l-a avut pe argeșeanul Voiculeț ca protagonist într-un joc de Liga a II-a, s-au petrecut la meciuri ale Astrei în prima divizie. Așadar, cu greu „durii” Ganea, Trică și Nuno Claro îl înving pe ironicul Voiculeț ( 8-7) la etape de suspendare. Așteptăm 2012 anul, nu filmul, trăind o perpetuă tragicomedie fotbalistică.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER