Impresionant momentul din timpul meciului Dinamo Zagreb – Poli. Colegul și prietenul meu, Lucian Lipovan, născut și crescut în Banat, asculta ca în fiecare an în această perioadă piesa cutremurătoare a celor de la ProMusica: „Timișoara”.
17 decembrie este ziua în care, în semn de respect pentru martirii uciși pe treptele Operei, timișorenii nu se bucură, indiferent de ceea ce li se întâmplă. Mi-a spus-o Lucian mai demult, atunci când am zis să ne vedem într-o seară de 17. Când a marcat Bucur, redacția a reacționat zgomotos, ca la fiecare gol în Europa. Lucian a zâmbit trist. A avut o reacție asemănătoare cu cele pe care le au atacanții care nu se bucură la golurile marcate împotriva echipelor de la care au plecat.
Comparația e forțată, dar ieri, de 17 decembrie, Timișoara nu avea niciodată cum să piardă. Pentru ce a fost acum 20 de ani într-un oraș și pentru ce a continuat apoi în toată România. A fost o victorie simbolică. Nu doar pentru că a venit atât de târziu și când nu mai conta în economia grupei.
PS: Materialul pe care îl scrisesem despre Dinamo și care trebuia să apară până la golul lui Bucur va fi publicat mâine.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER