Aproape imposibil de înțeles ce au avut în cap cei care au propus și mai ales cei care au lăsat senzația că au de gând să aprobe acea măsură abuzivă de micșorare unilaterală a salariilor fotbaliștilor. În fapt, a fost o nebunie totală, din care toți cei implicați au câștigat pe termen scurt sau, mai exact, nu au riscat nimic, dar din care fotbalul românesc a pierdut o dată în plus enorm. Credibilitate. Trist, că la fix 20 de ani de când au murit oameni pentru libertate, pentru democrație și pentru principii, un grup de oameni s-a gândit măcar să ia astfel de hotărâri abuzive.
Mircea Sandu a câștigat că s-a distras atenția de la o altă măsură neașteptată: mutarea alegerilor pentru președinția FRF din aprilie în ianuarie. Îi cresc considerabil șansele, pentru că eventualii contracandidați aproape că nu au timp să își anunțe candidatura, de campanii și strategii nici nu mai poate fi vorba. Plus că prin luarea de poziție în totală contradicție cu enormitatea discutată în Comitetul Executiv îl plasează într-o lumină favorabilă.
Dumitru Dragomir a fost ca întotdeauna. Abil și la două capete, dar a căzut în picioare. Le va putea spune oricând patronilor că le-a reprezentat interesele în ciuda evidenței, iar față de ceilalți va afișa fața aceea poznașă: „Vedeți-vă de treabă!… Ce? Eu nu știam că așa ceva nu se va putea întâmpla?!”. Patronii și conducătorii au privit ca pe ceva normal această tentativă de a-și impune punctul de vedere în numele ideii: „Noi dăm bani!”. Pe această idee, sponsorii și partenerii competiției ar trebui să își diminueze investițiile, iar fotbaliștii să ajungă să aducă bani de acasă. Dacă mai aveam nevoie de o confirmare, oamenii cu răspundere din fotbalul nostru și-au dovedit o dată în plus limitele, de fapt lipsa acestora și analfabetismul managerial.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER