Proștii

„Un an întreg, ca dinamovist, am crezut că două fosile vii, Zicu și Prințu”, vor ieși din starea de exponate de muzeu și vor juca puțin fotbal. Sunt sigur că ei, dacă m-ar fi zărit în tribună, un suporter furios printre atâția alții, s-ar fi gândit cam așa: „Ă‚la-i prost de bubuie!”. Și ar fi avut dreptate.
Recunoscut pentru faptul că se supără pe ceea ce scriu jurnaliștii sportivi, „Prințul” Adrian Cristea nu are motive să o facă și acum. Citatul care surprinde cum nu se poate mai bine cine și ce a fost el pentru fanii dinamoviști este din Filip Florian și a apărut în Dilema Veche pe finalul textului cu titlul „Sunt un prost”.

Nu, Filip Florian nu este ziarist, este doar cel mai tradus scriitor român contemporan, „Zilele Regelui” (fără nicio legătură cu „Prințul”) constituind ultimul roman publicat. A semnat împreună cu fratele său, Matei, romanul „Băiuțeii”, în care sunt povestite pasaje din copilăria fostului antrenor al Urziceniului, Dan Petrescu.

Puține sunt de adăugat, iar ultima ispravă reușită de Adrian Cristea completează acest portret despre un jucător care ar fi putut fi de geniu, dar care s-a pierdut în lumea lui de „macho” și de Prinți. Nici 2010 nu l-a început cu un gol sau un dribling cum ar putea să facă. Înghesuit într-un WC de club de fițe și burdușit de gealații unuia la a cărui nevastă și-a încercat cuceritorul Cristea farmecele. Și, alături de el, Alin Stoica, un alt jucător care și-a lăsat talentul în sticle golite pe tejghele de bar. Proști! Proști că și-au bătut joc de ei.