Despre puterea lui Mutu de a reveni când toți îl cred terminat sau definitiv terminat se scrie regulat. Consecvența cu care el își creează situații limită din care să iasă te face să te întrebi cum ar fi arătat cariera lui în condițiile în care totul ar fi fost normal: fără excese, fără suspendări, fără scandaluri. Probabil că nu ar mai fi fost el. Comportamentul, răutatea pozitivă pe care o are acum și atitudinea cu care intră pe teren meci de meci la Fiorentina fac din el un exemplu în adevăratul sens al cuvântului. De un Mutu din acesta ar avea nevoie România și nu ar exista nimeni care măcar să se gândească să nu îl convoace. Știm că el și Fiorentina au acum un interes comun. E aproape sigur că de la vară se vor despărți. Calculul e simplu, un fotbalist de 31 de ani vrea să prindă un ultim contract avantajos, iar un club nici mare, nici mic, cu o politică salarială mai degrabă moderată, are tot interesul să câștige spre 10 milioane de euro din vânzarea vedetei sale. Cred în experiența, informațiile și feelingul editorialiștilor italieni care au scris despre o discuție între Prandelli și Mutu în care primul l-a motivat: „Dacă începi 2010 așa cum știu că poți, mă ajuți și pe mine, te ajuți și pe tine. Câteva luni în care să rămâi concentrat numai pe fotbal, atâta îți cer”. Rezultatul? Cinci goluri în patru meciuri și o formă nebună. La vară e clar că Adi va ajunge undeva unde va câștiga spre 4 milioane de euro. Poate Manchester City, poate în Rusia, poate în Emirate… Și? Ce va fi după? Mi-aș dori să existe un om cu puterea de convingere a lui Prandelli care să îi spună: „Mai ai doi-trei ani de jucat. Vino la națională cu zâmbetul pe buze, privește-ți colegii în ochi, cere-le scuze pentru cum te-ai comportat până acum cu ei! Antrenează-te, fii liderul lor și trage-i după tine! Fii pozitiv! Fă ce știi tu mai bine, joacă fotbal!”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER