„Noaptea furtunoasă”, cu zecile de bodyguarzi păzind șprițul federal de la un hotel bucureștean, a precedat un scrutin al cărui deznodământ este știut dinainte de a se anunța contracandidatul lui Mircea Sandu. „Nașul” nu se poate învinge decât de unul singur. Azi, fotbalul românesc își va alege președintele și, în afara încercărilor de neînțeles ale departamentului de ne-comunicare al FRF de a face clipe grele jurnaliștilor care vor să trimită imagini și informații de la „eveniment”, totul e sub control.
Problema Craiovei, gonită de pe propriul stadion, este chestiunea cu adevărat importantă din aceste zile. Fără a fi un personaj neapărat carismatic, Adrian Mititelu a dovedit că știe și poate să facă lucruri pentru echipa-simbol a Olteniei. A renovat stadionul, a construit terenuri de antrenament, a menținut un nucleu de jucători, acum a adus un tehnician, Wotte, despre care un fotbalist ca Van Nistelrooy vorbește foarte frumos în presa britanică. Sunt lucruri clare, la fel cum și în perioada petrecută la conducerea Științei a făcut multe greșeli. Atitudinea Primăriei și a edilului Solomon lasă mult de dorit. În numele unei stări de spirit cu ajutorul căreia această zonă geografică se identifică, orgoliile și bancurile prostești cu olteni trebuie să înceteze și Craiova să rămână acasă, pe „Oblemenco”.
Nu degeaba facem apel la trecut pentru a ne identifica. În weekend, site-ul www.prosport.ro a publicat un articol preluat din The Guardian. Englezii au desemnat golul lui Hagi din ’94 în meciul cu Argentina drept o veritabilă capodoperă și cel mai frumos din istorie, înscris pe contraatac. Comentariile de pe site au fost impresionante, sute de oameni retrăind momentele magice de atunci. Astfel de emoții trăite de oameni în toată firea legitimează un sport care în România trăiește prin ceea ce a fost, nu prin ceea ce este.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER